Porci, cruci și moschei

Vara aceasta spațiul public a fost și el unul torid! Multe subiecte sensibile, care au curs în cascadă, au încins spiritele și au produs isterii. E suficient să ne amintim de tema construcției „mega-moscheii” la București, legea „anti-legionari” sau problema refugiaților din Orientul Mijlociu. Toate aceste subiecte au o puternică încărcătură simbolică și identitară, motiv…

Ce nu e în regulă cu legea „antilegionară”?

Legea „antilegionară”, promulgată de președintele Johannis cu aproximativ două săptămâni în urmă, a reușit să stârnească polemici și dezbateri aprinse în spațiul public. Deși dezbaterile ar fi trebuit să aibă loc înainte de adoptarea legii, consider că ele sunt binevenite chiar și după ce aceasta a intrat în vigoare. Ele sunt cu siguranță un prilej…

Cercetare științifică și suspiciuni de fraudă pe bani europeni

Cu mai bine de un an în urmă, în luna mai a anului 2014, Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), aparținând Academiei Române, scotea la concurs în cadrul unui program POSDRU, 40 de burse de cercetare post-doctorală. Având în vedere subfinanțarea cronică a domeniului cercetării din România, concurența a fost una acerbă, la concurs…

Discriminarea și drepturile minorităților sexuale. Câteva nedumeriri

În aceste zile tema drepturilor minorităților sexuale a revenit din nou pe agenda publică în unele părți ale Europei. În Luxemburg, pentru prima dată un oficial din Uniunea Europeană s-a căsătorit cu o persoană de același sex. Este vorba despre primul ministru al Luxemburgului. În Irlanda tocmai a avut loc un referendum în urma căruia…

Educația și universul digital

Este cunoscut faptul că sistemul de educație modern este rezultatul proiectului de societate iluminist, care pleacă de la premisa că Adevărul poate fi cunoscut în mod rațional și că această cunoaștere poate fi organizată într-un corp de discipline, predate fiecare de un profesor, care este o autoritate în domeniul respectiv. De aici și dimensiunea enciclopedică…

Apel civic

Către elevi și studenți, Către părinți și profesori, Au trecut 25 de ani de când regimul democratic s-a reinstaurat în țara noastră. În această perioadă societatea românească s-a schimbat în bine din unele puncte de vedere (libertăți civile, instituții democratice etc.), dar din alte puncte de vedere a involuat (educație, sănătate, egalitate de șanse etc.).…

Dezbaterea electorală – propunere legislativă

Acum, după ce entuziasmul generat de victoria surprinzătoare a lui Iohannis la președinție s-a domolit, dacă încercăm să rememorăm ceea ce s-a întâmplat în această ultimă campanie electorală prezidențială, ajungem la concluzia că am asistat la una dintre cele mai slabe campanii din ultimii 25 de ani. Pe de-o parte, Victor Ponta sigur de victoria…

De la patriarhalismul tradițional la post-comunismul cu față inumană

Cartea lui Cornel Ban, Dependență și dezvoltare. Economia politică a capitalismului românesc, prezintă o istorie a evoluției economice și sociale a societății românești de la începuturile modernizării sale în secolul XIX, trecând prin interbelic, perioada comunistă post-belică și, în cele din urmă, capitalismul post-comunist de după 1989. Sintagma „economie politică”, prezentă și în subtitlu –…