Această rubrică găzduită de Asociația APCRC dorește să fie un loc al discuțiilor și dezbaterilor libere unde fiecare autor își expune opiniile cu privire la problemele sociale, culturale, economice sau politice cu care se confruntă societatea noastră. Responsabilitatea opiniilor aparține autorilor, iar publicarea articolelor sau comentariilor este limitată exclusiv de păstrarea unei decențe în limbaj.

Inventarea Statului Națiune

  Joi seara, pe data de 14 martie, APCRC a organizat împreună cu Facultatea de Geografie, Universitatea București, dezbaterea cu tema „Inventarea Statului Națiune”. Dezbaterea i-a avut ca invitați pe Claude Karnoouh, sociolog și antropolog francez și pe Alexandru Popovici, profesor de economie. Scopul acestei discuții a fost de a repune în discuție, dintr-o perspectivă…

Citeste mai mult

Despre antiliberalismul liberalilor sau de ce nu avem clasă de mijloc

Domnul Andrei Cornea a publicat recent un articol despre deriva antiliberală a liberalilor români. Teza domniei sale este că electoralul țintă al PNL-ului în momentul de față este format din „perdanții aderării”, acea potențială clasă de mijloc al cărei elan a fost brusc curmat de irumperea neașteptată a crizei economice. Acești oameni sunt cei ale…

Citeste mai mult

Formarea „bunului cetățean” în România de ieri și de azi

A fi un „bun cetățean” oriunde în lume ține de relația dintre stat și locuitorii săi. Calitatea de cetățean este câștigată prin îndeplinirea unei serii de condiții, explicate de legi (spre exemplu, în România conform legii 21/1991 poți deveni cetățean prin naștere, prin adopție sau la cerere). Pe de altă parte, există o diferență între…

Citeste mai mult

De ce e statuia lui Cuza în Dealul Mitropoliei?

În fiecare an, pe 24 ianuarie, sărbătorim dubla alegere a domnitorului Al. I. Cuza. Figura domnitorului este repusă în discuție, inevitabil, cu fiecare aniversare a Micii Uniri. Domnia sa a fost, după cum se spune de obicei, una de maximă însemnătate pentru destinul noului stat proaspăt apărut pe harta Europei. Reformele sale, făcute cu sprijinul generației…

Citeste mai mult

De ce nu avem spațiu public? Aventurile unei (ne)înțelegeri

  Textul de față este o receptare critică a considerațiilor profesorului Alexandru Duțu despre relația dintre sfera publică și sfera privată în România modernă, considerații expuse în cartea sa Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene Editura ALL, București, 1999. Celor care nu cunosc detalii despre viața și activitatea lui Alexandru Duțu li se cuvin…

Citeste mai mult