Această rubrică găzduită de Asociația APCRC dorește să fie un loc al discuțiilor și dezbaterilor libere unde fiecare autor își expune opiniile cu privire la problemele sociale, culturale, economice sau politice cu care se confruntă societatea noastră. Responsabilitatea opiniilor aparține autorilor, iar publicarea articolelor sau comentariilor este limitată exclusiv de păstrarea unei decențe în limbaj.

Brazil! Patapievici promovează un suporter al torturii

Editura Humanitas traduce și publică o carte de dialoguri între brazilianul Olavo de Carvalho și rusul Alexandr Dughin. Cartea se numește  Statele Unite și Noua Ordine Mondială. Dialogurile au avut loc demult, prin 2011. Cartea are patru părți – patru întrebări cărora le răspund, alternativ, cei doi. Cine sînt autorii? Olavo de Carvalho În România,…

Citeste mai mult

Noul șofer român: directorul din învățământul public

În data de 12.10.2016, la o generație distanță de când am lichidat, cel puțin oficial, cu practicile comuniste de guvernare, profesorii candidați, din liceele, școlile și grădinițele patriei, au dat examen scris pentru a deveni directori, ceea ce nu înseamnă, însă, nici jumătate din totalul probelor concursului de directori. Situația globală merită privită cu seriozitate…

Citeste mai mult

Gabriel Liiceanu – ultimul bastion al stalinismului

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este unul dintre cei mai corupți politicieni români. Întregul său parcurs biografic, de la origini până în prezent, îi scoate în evidență dimensiunile cazierului judiciar real, pe care nicio instituție a statului român nu l-a completat la momentul potrivit: comerțul ilegal în perioada comunistă, luarea și darea de mită…

Citeste mai mult

Disoluția binelui comun

În discuțiile despre învățământul românesc public se poartă discursul recriminatoriu, simplificările capricioase, părerile emise pe un ton superior sau – cel mai simplu mod de a vântura păreri – anecdoctica ieftină. Concluzia acestor dezbateri are ceva din incongruența unei personalități ciclotimice: aripa PSD a presei românești vede câțiva profesori eroi, dintr-o mulțime în care se…

Citeste mai mult

Bacalaureatul, învățământul superior și piața muncii

Săptămâna trecută au fost făcute publice rezultatele definitive ale examenului de BAC, iar acum tinerii absolvenți se află în febra înscrierilor la Universități. Conform cifrelor oficiale, aproximativ 68% dintre cei care au susținut examenul de Bacalaureat au reușit să îl și treacă, cifră care ne situează în tendința de „stabilizare” a acestui rezultat, după „crash-ul”…

Citeste mai mult