După cum suntem obișnuiți deja de ani de zile, de fiecare dată când se publică rezultatele la testele PISA, spațiul public este inundat de comentarii referitoare la rezultatele dezastruoase obținute, după care subiectul recade în uitare. Apoi, nu se întâmplă nimic până la anunțarea următoarelor rezultate. Exact la fel au stat lucrurile și de această dată. Presa și mediul online au fost inundate de comentarii despre slaba performanță a elevilor români obținută din nou. Ceea ce mi-a atras însă atenția au fost două comentarii venite din partea unor oameni a căror poziție și competență sunt demne de luat în seamă. Este vorba de actualul ministru al educației, profesorul Mihai Dimian, și despre fostul ministru al aceluiași portofoliu, profesorul Mircea Miclea.
Într-o postare pe Facebook dl. ministru evaluează într-un mod echilibrat rezultatele obținute de elevii români, și constată următoarele lucruri, trecute cu vederea de aproape oricine comentează subiectul în spațiul public.
1) Rezultatele de la testele PISA nu arată o discrepanță semnificativă față de rezultatele de la Evaluarea Națională. Conform grilei de evaluare a subiectelor de la testele PISA, pragul de trecere al acestor teste este similar mai degrabă cu nota 6 de la noi, decât cu nota 5. În anul 2024, la Evaluarea Națională, 31% dintre elevi au luat sub 5 la matematică, iar 46% au luat sub nota 6. La PISA, 52% s-au situat sub nivelul 2, echivalat cu „analfabetismul funcțional”, similar notei 6 în sistemul nostru de evaluare. Procentul de 46% este ușor mai mic decât cel de 52%, dar trebuie adăugat aici că la Evaluarea Națională din 2024 au participat cca. 153.000 de mii de copii, din cei 181.000 câți erau înscriși în clasa a VIII-a. Altfel spus, 15% dintre elevi nici măcar nu au participat la examen. Dacă cumulăm aceste date, observăm că dintre toți copiii înscriși în clasa a VIII-a, 42% sunt sub nota 5, iar 54% sunt sub nota 6. Așadar, dacă luăm în considerare și ratele de abandon școlar prematur, rezultatele la Evaluarea Națională arată chiar mai rău decât rezultatele la testele PISA.
2) Al doilea aspect subliniat de dl. ministru, care nu este deloc unul neglijabil, ci, dimpotrivă, unul important, se referă la numărul de ore de școală de care au parte elevii români prin comparație cu elevii din țările OECD. Diferența este una semnificativă: într-un ciclu de studii primare și gimnaziale (clasele I – VIII) elevii români au cu 1600 de ore mai puține, comparativ cu elevii și țările OECD. Dacă facem un calcul pe săptămâni și luni, rezultă că elevii din țările OECD studiază în 8 ani de zile atâtea ore cât studiază elevii din România în 10 ani! Ei studiază practic cu 2 ani de zile mai mult în cei 8 ani de studiu! De aici propunerea d-lui ministru pentru a remedia cel puțin parțial acest neajuns este de a renunța pentru început la cele două săptămâni de educație alternativă „Școala altfel” și „Săptămâna verde” și de a introduce cursuri cu caracter remedial și aplicativ în aceste 2 săptămâni. În fel acesta elevii ar putea recupera cel puțin 320 de ore de studiu în ciclul celor 8 ani de gimnaziu.
În luarea sa de poziție, domnul Miclea insistă asupra posibilității remedierii rezultatelor în cazul copiilor cu probleme. Este cunoscut faptul că între școlile din mediul urban și cele din mediul rural diferența de puncte la testele PISA este de cca. 100 de puncte. Ceea ce înseamnă că dacă am lua în considerare doar rezultatele din mediul urban, media elevilor români ar fi similară cu media elevilor din țările OECD. Rezultă destul de clar de aici că majoritatea școlilor cu probleme se situează în mediul rural, și acela este locul în care trebuie intervenit pentru îmbunătățirea rezultatelor.
Am scris mai demult despre legătura dintre mediul social și rezultatele la educație. Pentru a crea premizele rezolvării deficiențelor acolo unde ele apar, dl. Miclea propune introducerea tezelor cu subiect unic național: „Ar trebui să reintroducem tezele și tezele acestea să fie unice la nivel național. În fiecare școală din România, de exemplu, elevii din clasa a V-a, la aceeași oră, dau, cu aceleași subiecte, teza la matematică, și apoi, în clasa a VI-a, la fel. Și apoi, în clasa a VII-a, la fel, și la celelalte materii.” O astfel de soluție ar avea scopul de a rezolva două probleme: 1) introduce standarde unice de evaluare, astfel încât elevii din diverse școli pot fi evaluați după aceleași criterii pe parcursul evoluției lor școlare; și 2) în funcție de rezultatele obținute la astfel de examinări profesorii pot ști unde trebuie să intervină pentru a corecta neajunsurile.
Ce anume putem așadar să observăm dacă privim cu atenție măsurile propuse de cei doi miniștri? Că este vorba despre adoptarea unor măsuri care să anuleze măsurile de reformă luate în urmă cu câțiva ani! „Școala altfel” a fost introdusă în anul 2012, fiind dedicată activităților extracurriculare, iar „Săptămâna verde” în 2023, scopul ei fiind educația pentru mediu. De asemenea, tezele școlare au fost eliminate în anul 2022, în urma unei propuneri a ministrului Sorin Câmpeanu de reformă a structurii anului școlar. Toate aceste măsuri ne arată, din păcate, că măsurile de reformă care sunt luate în școala românească nu au practic nici o direcție! În loc să îmbunătățească rezultatele elevilor la învățătură, din păcate le înrăutățesc, după cum putem constata. De altfel, nu întâmplător, scriam în urmă cu patru ani un articol legat de motivele pentru care „Sistemul de educație se va degrada în continuare”. Pentru cineva cu puțină experiență în domeniu lucrurile erau destul de previzibile. Din păcate timpul mi-a dat dreptate. Mai mult, cu toate tăierile și cu austeritatea pe care educația le-a suferit în ultimul an, nu se prevede nici o îmbunătățire într-un timp previzibil. O cacofonie perpetuă pare să se fi instaurat printre reformatorii educației!
Aș avea un ultim comentariu de făcut, legat de subiectele de la testele PISA. Se afirmă foarte frecvent în spațiul public că rezultatele elevilor români sunt atât de slabe deoarece educația de la noi se concentrează pe memorare și reproducere de cunoștințe, și nu pe rezolvarea de probleme aplicate și gândire critică. „Creativitatea” și „gândirea critică” au devenit un soi de panaceu pentru orice problemă legată de educație! Personal înclin să cred că lucrurile nu stau întocmai. M-am uitat peste câteva subiecte de la testele PISA și, într-adevăr, sunt unele pe care elevii români nu ar ști cum să le rezolve (cum sunt cele care implică, spre exemplu, stabilirea autorității unei surse de informații), pentru că nu s-a lovit de astfel de problematici în timpul școlii. Dar sunt și alte subiecte (cum sunt cele care implică calcule matematice sau legi elementare ale fizicii), care cred că pot fi rezolvate de orice elev care a acumulat tipul respectiv de cunoștințe la clasă. De altfel, această dilemă poate fi ușor rezolvată prin compararea rezultatelor acelorași elevi la examenele naționale și la testele PISA. Personal, înclin să cred că există o corelație destul de puternică între cele două tipuri de rezultate.








