Asociația pentru Promovarea Culturii și Responsabilizare Civică organizează cea de-a II-a ediție a turului ghidat „Reşedinţe Regale din Bucureşti”. Evenimentul face parte din proiectul „București, istorie pas cu pas”, aflat acum la ediția a IV-a. Tematica turului se înscrie în rândul subiectelor ce vizează cercetarea perioadei de aproximativ un secol, timp în care România a avut monarhia ca formă de guvernământ. Turul iși propune să atingă o serie de obiective: dezvoltarea cunoştinţelor privind familia regală şi rolul acesteia în istoria naţională, informarea cu privire la reşedinţele regale din Bucureşti care scot în evidență, prin intermediul istoriei clădirilor monumentale, modul în care monarhia și societatea română s-au dezvoltat de-a lungul timpului. Întâlnirea va avea loc sâmbătă, 22 noiembrie 2014, la Piața Victoriei, în fața sediului BCR.
Programul turului este următorul:
10.45 – întâlnire la Piața Victoriei, în fața sediului BCR;
11.00 – vizitarea reşedinţei Alteţei Regale Principesa Elisabeta a Greciei, fiica Majestăţii Sale Regina Maria a României şi Majestăţii Sale Regele Ferdinand I al României, transformată în prezent în restaurantul „Mărul de aur”;
12.30 – vizitarea Palatului Cotroceni, reşedinţă a Majestăţii Sale Regina Maria a României şi Majestăţii Sale Regele Ferdinand I al României;
14.30 – vizitarea Palatului Regal, Sala Tronului.