În 2013 scriam despre deliranta idee a premierului de atunci (și de acum) privind impozitarea salariilor compensatorii de sute de mii de euro primite de angajați de la unele instituții bugetare privilegiate, printre acestea regăsindu-se Comisia Națională a Valorilor Mobiliare. Iată cum o funcție socială (salariul compensatoriu) se transforma, în viziunea premierului Ponta, în opusul ei, i. e. orgie financiară legală pe bani publici.
Acum premierul recidivează, de data aceasta ridicolul situației luând proporții ireale: omul nostru, deopotrivă cu guvernul din care face parte, intenționează să legifereze mita (peșcheșul, șpaga). Cum ar veni, ceea ce medicii primesc, să fie bine primit, totul în ambianța desăvârșită a celor 3 condiții cumulative: mita să nu fie condiționată de către medic sau asistent, să se înmâneze de către pacient după încheierea actului medical și să fie declarată, asta pentru a putea fi fiscalizată. Puseul premierului ar putea rămâne în istorie ca Legea celor 3 condiții cumulative. Suntem contemporanii unui premier ieșit în decor. Dacă aceste aberații ale primului ministru vor fi adoptate, vom fi o țară cu adevărat unică: țara șpăgii legalizate (și impozitate).
Totodată, se remarcă naivitatea în materie legislativă a unui jurist de profesie (ne putem aștepta la altceva de la un om a cărui viață universitară va fi inextricabil legată de experiența plagiatului?). Scrie cineva un comentariu în mediul jurnalistic online: Cum e posibil, ca un premier, jurist de profesie, să nu înțeleagă deosebirea dintre accepțiunea administrativă și cea penală noțiunii de FUNCŢIONAR PUBLIC ??? Este adevărat că personalul medical nu e funcționar public în sens administrativ, ceea ce nu înseamnă însă, că nu ar răspunde penal dacă în calitate de funcționar public în înțelesul art. 175 cod penal primește bani sau alte foloase ce nu i se cuvin pentru îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle lui de serviciu, fapta constituind infracțiunea de luare de mită prev. de 289 cod penal. Eventuala exceptare de la răspundere penală a medicilor șpăguiți (cu voie de la premier!) presupune modificări ale legii penale, care însă ar leza principiul constituțional al egalității in fața legii a cetățenilor! Mergând pe logica premierului și profesorul poate fi premiat de elevi dacă aceștia sunt mulțumiți de notele primite și judecătorul va avea voie să ia mită dacă celui judecat îi convine sentința și tot așa, până la sfârșitul profesiilor românești. Tenebrele Circului Ponta cad peste România.
Câteva cuvinte și despre situația medicilor. Aceștia ne tot repetă la infinit că sunt prost plătiți și dezonorați într-o Românie ingrată și nepăsătoare. Tot auzim de salarii de 1.500 de lei pentru stagiari și 3.000, 3.500 de lei pentru medici cu peste 25 de ani vechime. Ei spun că este puțin. Așa o fi, nu contestăm. Presa amplifică corului lamentațiilor și ne spune/scrie și ea că nu se poate trăi decent cu asemenea salarii. Nu știm care este valoarea decenței, măsurată în lei, din România de azi, știm însă unele lucruri dureroase:
– Un profesor debutant are un salariu în jur de 900 de lei. În preajma pensiei ajunge la 2.000 de lei/lună. O femeie de serviciu din școlile de stat din România are chiar 700 de lei pe lună;
– Majoritatea lectorilor universitari (la stat sau privat) cu greu ajung la salarii de 1.500 de lei pe lună, iar un conferențiar universitar primește 1.700-2.000 de lei pe lună;
– O vânzătoare/vânzător într-un supermarket câștigă 800-900 de lei/lună;
– Un angajat într-o bancă are puțin peste 2.200 de lei. Un corporatist mediu, cu 10 ore de muncă pe zi, în majoritatea cazurilor, câștigă undeva între 2.000 și 3.000 de lei/lună.
Trebuie să înțelegem, aceasta este România și acestea sunt câștigurile reale din această țară. Nu credeți că este cazul să revenim cu picioarele pe pământ? Știm, toate aceste meserii nu sunt așa importante precum cea prestată de medici. Și totuși, o întrebare se naște: cum pot aceste categorii sociale supraviețui cu asemenea salarii, în condițiile în care medicii nu pot aspira la un trai decent în lumea salarială românească? Au oare medicii nevoi speciale, unele numai de ei știute?
Mai știm că în România de azi sunt mulți, enorm de mulți tineri cu studii postuniversitare, inclusiv la universități prestigioase din spațiul academic occidental, care o duc foarte greu, i. e. sunt șomeri sau câștigă te miri ce din fel de fel de job-uri obscure. Iarăși știm povestea, dacă erau buni, rămâneau acolo în cel Occident și făceau carieră acolo… Mai știm că în România de azi medicii vor să facă grevă pentru ‘înghețarea’ și perpetuarea sistemului autohton de mită medicală. Știm, totul e acoperit sub sintagma ‘salarii corecte pentru un trai decent’, unele pe care, probabil, nici un guvern nu le poate oferi. Dar dragi oameni-medici, definiți-ne și nouă ce înseamnă decență pecuniară în opinia dumneavoastră? Altfel, vom crede că vă referiți la decența ce derivă din sumele cumulate generate de sistemul paralel de plată din România contemporană. Suntem români și știm bine valoarea incomensurabilă a unor astfel de sume pentru o parte însemnată din categoria medicilor. Totuși, să nu ne ascundem după deget, e ridicol și lipsit de onestitate.
Povestea este cât se poate de simplă: în România postcomunistă solidaritatea dintre clasele sociale nu există. Fiecare, după puteri, încearcă să smulgă cât mai mult din plăcinta financiară. Când se raportează la ele însele, toate categoriile sociale din România se arată a fi deosebit de speciale: medicii ne salvează viețile, profesorii ne educă copiii, parlamentarii ne fac legi, cadrele militare ne apără de dușmani, miniștrii guvernează la foc automat, justițiarii pun legile în aplicare, asigurându-ne că nimeni nu e mai presus de lege și tot așa. Numai categorii speciale într-o Românie din ce în ce mai decrepită. Multe dintre aceste bresle și-au luat partea leului: salariile miniștrilor s-au triplat, pensiile speciale pentru parlamentari au devenit realitate, președintele are salariu convergent cu onoarea sa de înalt demnitar, pensiile cadrelor militare au revenit la ‘normalitatea’ și atractivitatea de acum câțiva ani, în Regiile Autonome sunt puse în practică grile salariale de-a dreptul fantasmagorice (tocmai am aflat cum nu știu ce director a primit, în 2014, ATENȚIE, o primă de 3.200.000 de lei!), cei din justiție au și ei salarii și pensii speciale, ce mai, o generozitate financiară ieșită din comun pentru categorii de oameni deosebiți. În tot acest amalgam de vieți și categorii sociale speciale, ideea solidarității, ce transcende simpla clasă socială, abia dacă se mai zărește, așa străvezie și ignorată. Important este ceea ce obținem noi, categoria ultraspecială din care facem parte. În această logică egolatră, convinși că fără șpagă nu este mântuire salarială și decența unui trai liniștit, deopotrivă premierul, ministrul sănătății și, cine știe?, poate întreg guvernul României, indică soluția salvării onoarei rănite a medicilor români: dublarea salariului și legiferarea șpăgii. Restul, vorba regizorului, e tăcere!
