Cu puțin timp în urmă Ana Petrache (AP) a scris un articol ce face referire la recentele atentate de la Paris. În această expunere, autoarea deapănă observațiile dumneaei vizavi de reflectarea episodul parizian în discursul media. Două reacții sunt identificate, respectiv perspectiva conservatoare (conflictul civilizațiilor) și viziunea stângii (cauze strict politice, religiosul fiind neglijat). Foarte important, dar ignorat, AP nu spune de unde și-a cules informațiile pe baza cărora și-a fundamentat clasificarea. Din presa românească? Din cea occidentală? Sau sursele sunt combinate, deopotrivă din presa românească și de aiurea. În fine, să vedem ce cuantifică AP.
Lupta clară și definitivă între două culturi incompatibile reprezintă contribuția conservatorilor vizavi de succesiunea evenimentelor din ultima vreme, cu actele de terorism de la Paris în rol de vârf al aisberg-ului. Cu o anumită candoare și inocență juvenilă, autoarea ne spune că nu se știe precis care sunt taberele în conflict (!?), dar totuși, află din discursul mijlocit de media (și le spune asta și cititorilor), că o tabără reprezintă binele în istorie și cealaltă răul. Sau mai pe scurt, una dintre culturi îi este superioară celeilalte. Având în minte aerul tare al unor asemenea cuvinte (maniheismul luptei dintre bine și rău), autoarea ar fi făcut bine să-și fi informat publicul țintă din ce tip de presă și-a cules suma de cuvinte alese pentru a-și susține clasificările cu care operează. În lipsa unor asemenea precizări, inserturile cu valoare adăugată par lovite de nulitate. Poate autoarea ar fi trebuit să amintească că asemenea reducționisme se practică cu nonșalanță, fără teama de ridicol, pe o scară foarte largă în presa românească, chiar platforma unde și-a publicat autoarea impresiile de lectură contribuind din greu la acest tip de discurs dihotomic, extrem de simplificator, chiar trivial pe alocuri. Mai trebuie să amintim cuvintele ignobile aruncate de un europarlamentar român pe o pagină dintr-un ziar cotidian românesc? Din acest tip de presă și-a cules autoarea informațiile? Sau a identificat acest tip de discurs (și) în presa occidentală, una, de obicei, mai sobră și analitică? Nu ar fi rău dacă AP ar face puțină lumină în acest sens, pentru că ne este greu să credem că un autor serios din presa de oriunde s-ar limita să scrie despre un ‘război între civilizația luminată, tolerantă și plurală și o formă de barbarie care nu acceptă alteritatea’.
A doua clasificare merge în sensul stângii și invenția sa multiculturalismul. În numele culturalismului, omul alb se pleacă în genunchi și își cere mii de scuze pentru colonialism și pentru dominația sa din vremea secolelor trecute. Așa intră în joc relativismul, iar de aici până la a afirma că Franța și-a căutat-o cu lumânarea prin Siria nu mai este decât un singur pas. Prin urmare, terorismul nu reprezintă nimic altceva decât o reacție la încercarea europenilor de a exporta democrația și capitalismul în Orient (un tip de dominație politică și economică). Suplimentar, AP observă că discursul stângii eludează radicalismul islamic și ignoră faptul clar că teroriștii se revendică de la voia lui Allah. Pe scurt, stânga își pune cenușă în cap și își construiește un discurs în numele multiculturalismului, căindu-se pentru păcatele seculare ale imperialismului. Și iată cum AP plutește ca un duh deasupra apelor și observă manifestările oamenilor impregnate în discursul media. Autoarea nu face predicții, nu știe dacă suntem într-un anumit tip de război al civilizațiilor, ea doar pune în ‘lumină presupozițiile eshatologice ascunse ale celor două tipuri de discursuri’.
În logica simplificărilor contabilicești cu care operează AP, primul comentariu la articol începe cu propoziția: ‘Istoria omenirii demonstrează fără putința de tăgada că cultura creștină este superioară oricărei alte culturi create și cunoscute istoric pe terra’ (sic!).
Simplu și fără malițiozitate, îmi permit să fac câteva observații pe marginea textului Anei Petrache.
În primul rând, îmi scapă motivele pentru care o atare contabilizare (și simplificare) a fost făcută. Consider că asemenea clasificări sunt construite pe baza discursului schematizat generat de presa din România. Am citit articole din spectrul lumii jurnalistice anglo-saxone și nu mi-a fost dat să observ reflecții de tipul celor contabilizate de AP [1]. Sunt articole complexe, laborios construite și pedant prezentate, unele care iau în calcul variabile multiple. Un conflict de genul celui ce se așterne în fața noastră nu poate fi rapid sistematizat școlărește, privit (doar) cu ochii dogmatici ai conservatorismului și multiculturalismului propovăduit de stânga. Miriapode de variabile construiesc natura în general și natura conflictelor în particular. Chiar dacă autoarea ar fi citit asemenea pastișe, în presa de la noi sau de aiurea, avea datoria să scrie despre subțirimea ideatică a unor asemenea pseudo-interpretări și să penalizeze imprecațiile unui discurs diletant, de tip presă senzațională. Altfel, o parte a publicului va rămâne mereu cu impresia că natura conflictelor moderne nu este una reală (ca și cum războiul ar fi unul supranatural), singur tipul de discurs fiind cel care construiește un tip de realitate sau alta. Depinde doar de oameni să se așeze de partea variantei care-i aranjează cel mai bine. Și oamenii, după manifestările presei autohtone, nu ezită să preia un tip sau altul de discurs și, în logica comentatorului menționat mai sus, să demonizeze o tabără sau alta. Acest fel de simplificări nu reprezintă altceva decât contribuția presei de opinie românești vizavi de natura conflictelor moderne. Cartând asemenea judecăți, poți foarte ușor să cazi în plasa jurnalismului apocaliptic românesc: decupezi imagini disparate și creezi impresia că ai surprins schematic cauzele conflictelor contemporane. Iar AP, cu scuzele de rigoare, în loc să ignore un astfel de discurs, cade în plasa acestui reducționism fantezist.
1. Câteva link-uri aici:
a. http://www.counterpunch.org/2015/11/16/terrorist-attacks-in-paris-can-tragedy-bring-change/
b. http://www.chris-floyd.com/Articles/2532-a-game-worth-the-candle-terror-and-the-agenda-of-our-elites.html
c. http://www.counterfire.org/articles/book-reviews/17887-the-rise-of-islamic-state
