de Laura Ghițoi
Înainte de a începe o listă de motive pentru care nu vreau să rămân în România pentru facultate, este nevoie de o anumită introducere. Încep clasa a XII-a în curând și cuvântul ”facultate” este pronunțat de mai multe ori pe zi decât orice altceva.
Considerând înclinațiile, pasiunile și rezultatele mele, alegerea care m-ar face fericită ar fi licența în International Media and Communication, adică o bază pentru o mulțime de direcții pe care le-aș putea aborda în viitor: jurnalism, PR, publicitate, marketing și lista poate continua. După cum oricine poate intui, această licență nu este oferită de nicio facultate de specialitate de la noi.
Analizând situația prezentă a persoanelor care își schimbă jobul și chiar și domeniul odată la trei ani (în medie), cred că este mult mai rațional să mă îndrept înspre o bază mai largă și versată care să îmi permită după o perfecționare pe un anume segment ales de mine (adică master) și o adaptare crescută în posibilul caz în care voi intra într-un segment adiacent.
Bine, bine, dar acum vine întrebarea: ”De ce nu faci aici Jurnalism sau Marketing și apoi un master de Media și Comunicare acolo?”.
Iată de ce nu vreau să fac asta:
1. Dacă tot vreau să plec, țintesc cât mai sus
Din fericire, nu mai suntem în perioada pre-1989, granițele sunt deschise și fiecare are libertatea de alegere. Așadar, între a rămâne în țara cu doar două facultăți în top 1000 (ambele de medicină, deci irelevante în posibilele mele alegeri) și în a mă duce într-o țară cu facultăți renumite în domeniul în care eu vreau să studiez, nu voi ezita în a o alege pe a doua. Vorbim aici de educație, nu de lucruri care se pot face la nivel mediocru și să fie în regulă.
2. România e în urmă cu vreo două decenii față de Vest – axiomă
Bineînțeles, orice alegere este făcută în urma consultării cu diverși oameni și alegerea unei facultăți nu face excepție. Așa am ajuns să discut cu studenți sau cu foști studenți de la Jurnalism și de la Marketing. Cei de la Jurnalism mi-au spus că au avut un singur curs într-un singur an pe tema Jurnalismul Online. Cum?! În era în care ziarele se tipăresc în din ce în ce mai puține exemplare, revistele avansează în mediul online și știrile circulă pe Internet cu o rapiditate amețitoare, în România încă se ignoră acest aspect. Țara noastră pregătește oameni pentru o perioadă care s-a terminat de mult.
În cealaltă parte a continentului, țările vestice au ținut pasul cu realitatea și oferă programe corelate cu situația actuală.
BONUS
La noi tehnologia încă nu a ajuns și probabil o să mai treacă 15 ani până când o să ne mândrim că noi în anul 2030 avem aparatură ca Marea Britanie (însă nu se va preciza că vom avea aparatura lor din anul 2015).
Iată cum în plină nebunie tehnologică, noi încă luăm notițe în stilul tradițional, ascultăm prezentări ca în agora antică și nu beneficiem de cantitatea de materiale online de care am avea nevoie pentru o învățare optimă.
3. Nivel mediu și plafonare sau nivel de top și luptă?
Ghicitoare: Ce e fain la facultatea în România și nu există în afară?
Răspuns: Comoditatea care pe de o parte se traduce în spălatul, călcatul, curățenia, aprovizionarea frigiderului și alte activități domestice și pe de altă parte se traduce într-o posibilitate mai ridicată să ai și tu un ”serviciu”. De ce zic posibilitate? Pentru că mama, tata, mătușa și restul neamului oricărui elev din secolul nostru nu au trăit într-o peșteră. Au dezvoltat relații, conexiuni, cunoștințe; au idei de persoane la care poți apela. Sigur, nu au bani nelimitat sau sute de pile, dar măcar te pot îndruma către un loc, o persoană, o veche amică șamd.
Adăugând la asta relațiile pe care le-ai construit în liceu și în facultate și anumite dotări la mansardă, ajungi să crezi că îți e relativ ușor să îți găsești de muncă.
Și așa te plafonezi. Nu te mai lupți să devii mai bun, nu cauți să înveți mai multe și nu te mai gândești la ipoteze de genul ”Și ce ar fi dacă…?” și ușor-ușor te transformi în românul mediocru mulțumit cu birouașul său pe care de abia așteptă să îl părăsească în fiecare vineri la ora 5. Omul e mulțumit: a terminat cu chiu cu vai o facultate bunicică, are un loc de muncă în regulă, haine curate și mâncare pe masă.
La polul opus se află facultatea în afară. Sigur, toate responsabilitățile casnice cad pe umerii tăi, graba găsirii unui job (oricare ar fi el, plătit să fie!) apasă și ea, împrumutul pentru studii zâmbește și el din dosarul cu hârțoage etc. Viața nu e tocmai comodă și asta te face să lupți pentru tot ce ai și pentru tot ce vrei.
Nu cunoști pe nimeni de la bun început, deci trebuie să îți construiești singur rețeaua de prieteni și cunoștințe, dar astfel ajungi ca după un timp să poți spune:
”Am reușit singur. Nu lucrez la compania mamei, nu am ocupat necinstit un loc doar pentru că tata îl cunoștea pe Nea Caisă sau pentru că mama a stat în cămin cu verișoara doamnei Foaie Verde; am ajuns unde sunt pe propriile puteri și cu ajutorul neuronilor din dotare.” (citat din gândirea specimenului pe cale de dispariție Homo Sapiens Sapiens Studentus Corectus)
Alte afirmații și completări:
1. ”Afară facultatea e foarte grea. Mai bine rămâi să faci facultatea aici, în limba ta.”
Calitatea studiilor de afară e net superioară. În domeniul meu cel puțin, pot afirma asta cu toată încrederea.
În plus, e greu dacă nu ești obișnuit cu nivelul respectiv. E greu dacă nu asta vrei.
2. ”Facultatea afară e scumpă!”
Da. Nu neg. Dar a fost vreodată ceva bun și de calitate ieftin sau moca?
3. ”Mamă, tu nu vezi cum e cu joburile? Aici de-abia îți găsești ceva, darămite acolo!”
Așa și?! Mulțumesc pentru informație. Și ce o să fac? O să mă dau cu fundul de pământ și o să plâng? Asta e situația prezentă. Nu există loc neafectat. Doar pentru că e mai greu să îmi găsesc ceva de lucru care să îmi placă nu înseamnă că o să și renunț.
4. ”Eu nu te înțeleg. De ce nu mai stai aici trei ani și apoi să pleci acolo la master?”
Apreciez grija. Dar anii irosiți din viață nu se recuperează la final și regretul că nu ți-ai atins potențialul maxim te va urmări mereu. Și eu nu vreau asta.
5. ”Și dacă nu vei fi fericită și o să vrei să te întorci acasă?”
Atunci voi fi măcar mulțumită că am încercat, că nu am visat în fiecare noapte scenarii de tipul ”și dacă…” și o voi lua de la capăt.
Laura Ghițoi este elevă la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București
