Subiectul II – In memoriam (sau Despre aceia care n-au supravieţuit formei)
de Ivona Catană
Mă întreb dacă, oare, Nichita Stănescu ar fi fost mâhnit de faptul că numele său e prea rar întâlnit în programa pentru Bacalaureat. Poate că, dacă ar fi ştiu, n-ar mai fi spart cubul şi, lustruindu-l cu ochi homerici, ar fi reuşit perfecţiune formei (astfel, ar fi fost poate inclus şi în programa pentru de la Matematică!). Oare ar fi strivit Blaga corola de minuni a lumii spre a-şi croi un drum mai larg, mai circulat prin câmpul literaturii considerate esenţiale şi, deci, studiate pentru Bacalaureat ? Cei doi ar trebui să se simtă, în orice caz, privilegiaţi, deoarece numele lor au reuşit, iată, să urce în clasamentul nostru literar până la un anumit nivel, să fie menţionaţi ca autori pe etichetele unor opere integrate perfect în schema inspiraţiei poetice. Alţii rămân cu totul părăsiţi în umbra clişeelor înălţate parcă mai sus şi mai neîntemeiat cu fiecare generaţie. Se poate să fi găsit în sfârşit motivul dezintegrării lui Cioran ! Pesemne că presentimentul absenţei sale din subiectul simulării îi tremura ca o palpitaţie a eului.
Ar fi fost mai bine dacă s-ar fi redactat un manual al scriitorului valoros ; astfel, cu toţii ar fi reuşit să îşi înfiinţeze opera potrivit parametrilor, şi s-ar fi regăsit şi ei pe acelaşi loc de cinste cu marile chipuri ale istoriei literaturii noastre. Mateiu Caragiale ar fi înţeles, de pildă, că nu e indicat să îşi scrie titlul operei în limba engleză ; el ar fi ales, deci, în loc, un titlu mai lesne de înţeles şi mai în acord cu scopul său evident (de a fi inclus în schema de genuri literare a programei de Bacalaureat) : în loc de Remember – Amintiţi-vă de mine !
Acest manual nu a fost alcătuit, însă, niciodată şi, din fericire (sau din păcate pentru Bacalaureat, deoarece i-ar servi drept cea mai dragă unealtă) atâta timp cât vor exista autori care să refuze simpla însuşire a formei, care să tindă de fiecare dată către nou şi nemaiîntâlnit, care să inoveze şi să îngreuneze travaliul întemeierii lui schematice, nu va prinde rădăcini.
Dacă Titu Maiorescu ar fi ştiut că teoria sa, a formelor fără fond, va deveni subiect posibil pentru acest examen (care poate fi un exemplu de aplicare a aceluiaşi principiu) ar fi subliniat poate faptul că pericolul lipsei de esenţă nu trebuie neapărat să vină din afară, din împrumutul modelelor străine, ci se poate manifesta la fel de bine şi ca urmare a unei tendinţe de formalizare exagerată, de standardizare, de generalizare în interiorul literaturii române.
Alt supravieţuitor al sitei valorii literare, Mihai Eminescu, nu ar mai fi scris probabil niciun rând dacă ar fi prezis că sunetul versului său va căpătat un cu totul alt soi de nemurire decât acela la care aspira : o permanenţă apatică (adică lipsită de pathos, de pasiune) drept simbol al literaturii noastre naţionale, scriitorul ridicat la rangul de maestru într-un mod gratuit şi rareori pe baza unor argumente asumate (greşeala stă, aici, tocmai în acel simţ critic aparent pe care l-am menţionat mai devreme, care privează comentatorul de la a-şi exercita o opinie proprie ; aceasta – liceanul care se pregăteşte pentru Bacalaureat – împrumută, în schimb, opiniile criticilor, fără a le trece prin propriul său aparat critic. Mai mult, el nu are în vedere nici măcar argumentele pe care aceştia le aduc atunci când fac o judecată de valoare despre un scriitor sau altul, însuşindu-şi opinia în absenţa substanţei ei). Aceasta este, din nou, nimic mai mult decât opinia unui licean. Poate, în realitate, toţi aceşti scriitori ar fi privit manualul de realizare a operei literare drept o achiziţie în tezaurul nostru cultural.
Compunerea unui manual universal de scriere a operei literare ar însemna moartea esenţei literaturii, înăbuşirea acelui freamăt al inspiraţiei într-o sintaxă a textului. Îmi rămâne numai să sper că acest ideal spre care pare uneori a se tinde este încă foarte departe, mulţumită sorginților adânci şi spumoase ale ingeniozităţii umane!
Ivona Catană este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București
