De ceva vreme în politica românească se petrece o schimbare cel puțin bizară. Nu mai vrem, chipurile, politicieni. Politicienii sunt portretizați ca fiind această specie rea și coruptă prin definiție. Cred că n-am mai asistat la o asemenea degradare a încrederii în politicieni, în parlament și, în genere, în instituțiile democratice din perioada interbelică.
Nori negri se adună la orizontul spațiului nostru public discursuri tot mai autoritariste și vehemente făcându-și loc pe agenda publică în ciuda chiar a unor prevederi legale care interzic, de pildă, manifestările discriminatorii la adresa evreilor. Din nefericire nici o lege nu poate împiedica faptul că există o tot mai mare apetență pentru soluțiile totale, radicale, imediate și pentru ”lideri cu mână forte”. Negocierea, compromisul, dialogul sunt văzute ca marcă a lipsei de principii și de verticalitate. Prin opoziție cu acest tablou s-a creat imaginea omulului decis, a omului care stă precum o stâncă în fața furturii, neclintit în opiniile sale. Pur și incoruptibil el promite să ne călăuzească în vremuri de restriște când alții au doar interese meschine. Această viziune romanțată a politicianului care nu e politician pare să fi capturat imaginarul electorilor. De aici și succesul tehnocratului.
Dar nimeni nu stă să se întrebe ce înseamnă să fii politician. Asta cu atât mai mult cu cât riscăm să rupem vraja liderului principial, a ”outsider-ului” incoruptibil. A candida în alegeriși a propune o viziune de administrare a unei țări sau a unui oraș înseamnă, fără doar și poate, a face politică. Totuși un candidat ca Nicușor Dan, zis și Nicușor DNA prin presa umoristică, pretinde că nu este politician. De fapt, minciuna deșănțată tocmai de aici începe. Cum să nu fii politician de vreme ce faci politică? Dar setea electorilor de lideri ”curați” întunecă orice judecată rațională și odată cu ea adevăruri de ordinul evidenței!
De altminteri, în campaniile recente, s-a văzut la lucru tocmai o propagandă electorală bazată pe o structură narativă simplistă, tipică pentru basmele copilăriei noastre. Când am fost invitați să ne luăm țara înapoi am votat Johannis de teama că o să câștige Ponta și a sa cohortă de electori ”bătrâni, știrbi și ignoranți”! Noi, tinerii frumoși și liberi, ne-am grăbit să salvăm țara de ”pericolul Pontist”. Un sentiment al urgenței, al datoriei colective de a salva țărișoara din mâna obscurantiștilor, a bătrânilor, a manipulaților, a celor care-și vând votul pe-o găleată și-un tricou a pus stăpânire pe milioane de români. Deodată s-au înghesuit la secțiile de votare oameni care inițial tratau politica foarte detașat. Motivul? S-au simțit deodată chemați să se angajeze într-o confruntare de proporții în care stătea în puterea lor să schimbe sensul istoriei și să pună țara pe calea progresului și a civilizației. La doar doi ani de la alegeri oamenii sunt mai mult decât dezamăgiți. Euforia a trecut și în locul ei a rămas tristețea de a vedea că acel candidat la președinție pe care l-au investit cu puteri magice este la fel de dispus la compromisuri ca toți ceilalți.
A urmat apoi protestul Colectiv când furia și revolta au fost foarte ingenios dirijate către guvernul Ponta. Era momentul unei schimbări. Și ea a venit în persoanele tehnocraților. Mitul specialistului ghidat de principiile raționale ale eficienței economice a pus din nou stăpânire pe imaginarul colectiv. Că economia este o știință socială, că piața și regulile sale n-au putut fi prezise nici măcar de cele mai strălucite minți, ei bine, toate astea nu contează. Setea de certitudini, de principii, de valori ferme într-o lume dominată de schimbări perpetue îi fac pe români să se încreadă într-o adunare de politicieni care se pretind a fi un soi de ”ingineri ai vieții publice”, oameni care lucrează cu măsuri exacte și principii științifice. Niște roboți incoruptibili care nu fac jocurile nimănui! Încă n-am ajuns să vedem cât de periculoasă este această încredere în persoane pe care nu le-ai ales, în oameni care se pretind deasupra politicii doar pentru a face ei o politică pe care nici măcar nu și-o asumă ca atare. Cât de grav este să nu pricepi, ca ministru, că nu lucrezi cu cifre, lucrezi cu ceva mult mai puțin controlabil: oameni!
Acum vedem seară de seară la televizor câte un candidat la primărie acuzat de DNA. Pe acest fundal al justiției televizate care ne aduce zilnic în față politicieni corupți vine și salvarea. Nicușor Dan ne salvează tocmai de politicieni. DNA-ul ne arată cât de corupți sunt și Nicușor ne propune soluția salvatoare. El, matematician curat ca lacrima, se va angaja într-o amplă acțiune de curățenie la primăria capitalei. E drept, o va face alături de una dintre cele mai controversate personaje – directoarea de la GDF Suez – dar pentru consumatorii de politicieni rasați și fini e ideală. Curată, bogată din tată-n fiică, manager de succes al unei companii pentru care dai șpagă de zeci de milioane chiar și pentru o lucrare minoră, gen branșamentul la conducta de gaz, ea ne va duce pe calea civilizării. Va face și o plajă în București acolo unde acum s-au aciuat acele elemente umane – ouăle pe care trebuie să le spargem dacă vrem omleta – de care trebuie să scăpăm, dacă vrem să ne civilizăm. Ne-o spune chiar ea!
Ca să nu fie mai prejos, apar și liberalii cu un personaj din același film. Anul 2016 începuse promițător pentru Partidul Național Liberal care propusese – auziți comedie – chiar cote de gen! Păi așa ceva într-un estabishment atât de conservator chiar că era un gest de curaj. Am rămas chiar plăcut surprinsă!
Avântul liberschimbist n-avea însă să dureze prea mult. Liberalii au abandonat rapid asemenea idei periculoase pentru draga noastră țărișoară cu văi limpezi și munți înalți și, bineînțeles, oameni falnici amintind de trecutul glorios al dacilor liberi care au viețuit demn pe aceste meleaguri! Iar acum avem ceea ce elitele securistice îmbătate cu licori dacopate adoră: un lider adevărat cu convingeri ferme și iubitor de neam și patrie! Marian Munteanu, cel care nu se sfiește să scrie în cartea de aur a SRI-ului că le va rămâne veșnic recunoscător acelor agenți care l-au scos pe el din vâltoarea mineriadelor atunci când risca să-și piardă viața. Bine, nu le-a mulțumit și celor care au organizat clasa muncitoare cu răngi și bâte, dar, ce mai contează! El este un om din afara politicii, curat și el la trup și suflet, dornic să ne angajeze în direcția civilizării prin revenirea la valorile familiei tradiționale și puritatea neamului nostru scump. Bine, că asta nu se referă neapărat că prin părțile locului se obișnuia ca fetele să fie căsătorite de la 12 ani ca la frații noștri musulmani sau că romii erau vânduți în târg ca vitele. Dar, pe această direcție a întoarcerii la tradiție, Marian Munteanu și alți lideri ca el sunt promițători.
Acest trist spectacol de tehnocrați apăruți din spuma mării, matematicieni puri și duri, iubitori de neam prin vinele cărora curge sângele de dac arată în fond că în ultimii douăzeciși cinci de ani s-au petrecut niște lucruri foarte grave:
– Nu am reușit să ne educăm politic, să înțelegem faptul că adevărul se află la intersecția mai multor puncte de vedere și că el nu este dat odată pentru totdeauna unei secte de inițiați.
– Nu am reușit să valorizăm dialogul și negocierea, în schimb tânjim după soluții radicale și imediate și, evident, bărbați cu voința oțelită și brațe tari.
– Puși în fața unor agresiuni de tot felul: instabilitatea locului de muncă, scăderea nivelului de trai, schimbări perpetue de legistație ne găsim refugiul în naționalisme viscerale, ortodoxie delirantă, tehnocrație salvatoare.
desen de Cristian Topan
