După ce în urmă cu o lună aflam cât de staliniste sunt școlile de stat – vă amintiți scandalul de la Vianu – acum avem și soluția: bugetul educației și așa secătuit va susține și școli private. Scriu acest articol pentru că n-o să uit în veci ura cu care o studentă altminteri inteligentă și informată mi-a spus: ”Nu ne naștem egali, doamnă, să terminăm cu prostiile astea cu egalitatea de șanse!”
Iată ce aflăm despre finanțarea învățământului preuniversitar:
”Unitatile de invatamant preuniversitar particular si confesional acreditat vor prim finantare de baza alocata de la bugetul de stat, prin bugetele locale, la un nivel similar celei acordate pentru invatamantul preuniversitar de stat, a hotarat miercuri Guvernul”
Decizia guvernului tehnocrat este atât de bizară încât tot ce ne rămâne de făcut este să deschidem o listă a problemelor care decurg de aici. Este o listă deschisă, firește. Să începem deci:
1. Problema de principiu. Sintagma sub care ni se cere să acceptăm ca normală situația în care susținem direct și fără jenă întreprinderi private din bani publici este ”banul urmăreșe elevul”. Adică? Adică dacă eu doresc să îmi fac o școală particulară la care să percep taxe după bunul plac e totul perfect. Doar că nu vor funcționa legile pieței libere. Într-o țară sărăcită ca România doar un foarte mic procent de părinți își permit școala privată. Și atunci? Păi atunci virăm bani de la bugetul și așa sărăcit pentru școala privată care, va folosi aceste fonduri, și, în plus, va colecta și taxe de la părinți. Vom vira deci acești bani către școlile private pentru că profesorii de la stat sunt răi și staliniști, așa cum ne-au arătat minunatele noastre canale media Hotnews și Digi24. Pentru profesori nu avem bani, pentru școli private avem. Bine, dar care este scopul și justificarea colectării de bani pentru educație dincolo de aceste discuții? Răspunsul e simplu, dar nu în concordanță cu ceea ce proaspăt îmbogățiții din România își doresc. Vă place sau nu dragi români cu dare de mână principiul e că noi toți contribuim la bugetul pentru educație deoarece educația este un drept al tuturor! Principiul fundamental care justifică această colectare de fonduri pentru educație, vă place să credeți sau nu, este înscris în Declarația Drepturilor Omului! Astfel, noi, ca membri ai societății, considerând că educația este un drept inalienabil al tuturor oamenilor, indiferent de etnie, religie, sex sau venituri, acceptăm faptul că o să contribuim cu o sumă de bani din veniturile noastre pentru educație. Deși părem să uităm, în ceea ce privește educația, toți oamenii trebuie să aibă șanse egale!
2. Problema de principiu în mintea ”tehnocraților”. Sigur că educația e un drept fundamental al nostru al tuturor care s-a câștigat cu sânge. Da, dar ce te faci cu corporatistul care vrea să fie el cel mai cel și să nu se amestece cu toți neaveniții, copii de femei de serviciu, de șoferi sau, ferească Domnul, de rromi? Cum, copilașul meu în clasă cu rromi ”nespălați”? Crimă și pedeapsă! Bine, veți spune, dar atunci de ce nu se mulțumesc să își dea copiii la școlile private deja existente? Nu, nu e suficient. Ei consideră că, fiind cei care contribuie decisiv la bugetul educației, ei trebuie să decidă în ce fel de școli își vor duce odraslele, ignorând tocmai principiul fundamental care justifică această colectare de fonduri pentru educație. Dragi părinți avuți, e drept, nu se obosește nimeni să vă explice, dar noi contribuim cu bani pentru sistemul de educație tocmai pentru a asigura egalitate de șanse, tocmai pentru a ne asigura că și cei mai puțin avantajați au o șansă. Deci din capul locului voi contribuiți cu bani la bugetul de stat pentru ca și cei mai puțin avuți decât voi să aibă șansa la educație. Pentru că, dacă n-ar fi așa, n-am mai contribui deloc, nu? De ce am mai pune punem bani la comun dacă fiecare ar fi pe cont propriu?
3. Consecințe. Discutam cu o altă ocazie despre desființarea inspectoratelor. Noilor antreprenori educaționali nu le prea place să fie evaluați. E bine să avem câte o inspecție odată la cinci ani, inspecție banzată pe, oricât de bizar ar suna, verificarea cantitativă a calității educației. Între aceste vizite ARACIP – noua instituție care se va ocupa de evaluarea periodică a instituțiilor de învățământ preuniversitar – trai liniștit! Inspecția este dăunătoare intereselor de business. Dacă ai inspecție și examene de titularizare trebuie să chemi inspectorul de specialitate când ai o problemă cu un profesor, nu poți să-l umilești direct, ca patron, ori de câte ori vei avea o mamă cu bani nemulțumită de ”serviciile educaționale”. Asta ca să evidențiem doar una dintre problemele pe care sistemul de stat le pune în fața intereselor de business. În sistemul de stat profesorul este angajat prin concurs și evaluat de inspectori de specialitate. Ei, vedeți, asta nu e bine. Evaluarea nu trebuie să se facă de către cei cu ”specialitate”, ci de către cei cu bani! Noi dăm banii, noi decidem cine e profesor bun și cine nu! Noi decidem cine rămâne la catedră și cine nu! Ce calitate a educației și ce evaluări obiective vom avea… Mai ceva ca pe vremea lui Odiosului, atunci când erai obligat să-i promovezi pe toți.
4. Câteva asumpții ideologice pe care se bazează această reglementare. Glorificarea individualismului, a muncii neostoite pe ogorul corporației și osanalele vomitive ridicate unei clase pe care o numim generic ”corporatist care muncește din greu” ne-au consus către… fascism. Avem o clasă de tineri frumoși și liberi care muncesc din greu și contribuie la bugetul de stat și o clasă de asistați, de bețivi care consumă alocația copiilor, de bătrâni știrbi. Am putea sintetiza parafrazând o formulare marca Times New Roman: ura ”corporatiștilor” împotriva ”asistaților”, convertită în electricitate, ar susține vreme de un secol consumul la nivel global! Asta pentru că limbajul propagandistic al ultimilor ani a creat categorii de persoane și a contribuit la propagarea unei atmosfere de resentiment și suspiciune numai bună pentru cele mai aberante măsuri împotriva statului social și, iată, chiar împotriva drepturilor fundamentale ale omului.
5. Scopul școlii. Scopul școlii și al profesorului nu mai este acela de a răspândi cunoașterea. Nu. Profesorul este, așa cum am mai menționat, un ”furnizor de servicii educaționale”, adică o bonă ceva mai educată. În orice caz, el este un servitor al părinților, care au drepturi depline în ceea ce privește evaluarea calităților sale profesionale. M-am întrebat adesea de ce cumpără părinții atâtea cadouri învățătoarelor și dirigintelor. Consider că motivele lor nu au de-a face cu dorința de a le arăta respect acestor oameni care se străduiesc să le educe copiii. Cred că obsesia cumpărării cadourilor are de-a face cu o altă dorință, aceea de a subordona învățătoarea și profesorul, de a le arăta că ei, părinții, au mai mulți bani și că pot să îi ”cumpere”. Nu-i vorbă că mulți profesori și învățători preferă și susțin acest sistem intrând în jocul părinților care vor să ”cumpere școala” prin diferite ”atenții”. Dar presiunea de aici vine. Școala privată este paradisul părinților cu dare de mână care pot deveni șefii profesorilor. Ei nu doresc calitate, nu doresc să li se spună că, poate, greșesc în educarea propriilor copii. Nu. Ei doresc profesori obedienți care să se gudure servil pe lângă copiii lor. Un soi de animatori plătiți direct de părinți care să întrețină atmosfera la clasă și copilul să fie vesel și fericit în permanență. Fără, teme, fără efort, doar joc, antren și voie bună!
Lista problemelor care derivă din această decizie a guvernului rămâne deschisă. Am subliniat aici doar câteva dintre numeroasele probleme pe care această inițiativă le generează. Sunteți invitați să adăugați și altele.
