Subiectul I – Introducere
de Ivona Catană
Încep acest eseu în, poate, cel mai barbar mod cu putinţă, printr-o observaţie, iar pentru asta cer iertare instanţei stilistice a limbii române! Totuşi, găsesc necesar să precizez faptul că eseul meu nu răspunde – şi, mai ales, nu îşi propune să răspundă – niciuneia din cerinţele subiectului de Bacalaureat, fiind mai degrabă o încercare de a scoate la lumină acele lucruri care sunt de obicei uitate, care rămân mai totdeauna în umbra formei standard a examenului, acele braţe ale culturii care se aruncă în gol, nemaiavând ramuri de care să se apuce.
E posibil să mă înşel ; se prea poate ca literatura română să nu fie, într-adevăr, nimic mai mult decât o structură întemeiată pragmatic, în care fiecare operă îşi găseşte locul ei, ca într-un mecanism de definiţii şi interpretări legate între ele cu un aparent simţ critic. Mă încăpăţânez să cred, totuşi, în existenţa unei a doua dimensiuni a ei : un spectru de sentimente care trec dincolo de înfăţişarea searbădă, de scheletul rece al textului, o ceaţă care se poate împrăştia şi pierde în suflul formei dar care încă rămâne din loc în loc în acele zone de încrucişare a spiritului cu sunetul tăcerii cuvântului. Dar cine sunt eu să susţin aşa ceva ? În acelaşi timp, cine sunt eu să spun că între învăţarea goală de esenţă, mecanică şi de scurtă durată, şi cultură se întinde o prăpastie care poate fi trecută numai prin asumarea şi exercitarea de către fiecare individ în parte a acelei capacităţi potenţiale a omului de a trece informaţia prin sita gândirii sale?
Ivona Catană este elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București
