Cu mai bine de un an în urmă, în luna mai a anului 2014, Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), aparținând Academiei Române, scotea la concurs în cadrul unui program POSDRU, 40 de burse de cercetare post-doctorală. Având în vedere subfinanțarea cronică a domeniului cercetării din România, concurența a fost una acerbă, la concurs prezentându-se peste 300 de candidați. Însă, din cauza numeroaselor nereguli sesizate în desfășurarea acestui concurs, mai mulți candidați s-au hotărât să conteste corectitudinea sa și au lansat o petiție on-line, care a fost semnată de aproape 300 de cercetători și profesori din România. Cazul a produs vâlvă, astfel că a devenit subiect de articole în ziar sau de știri la TV. Toate contestațiile depuse, semnăturile obținute pentru petiție și întreg scandalul iscat în presă nu au schimbat însă mare lucru. Concursul nu a fost reluat, rezultatele au rămas cele inițiale, iar instituția în cauză a dat un răspuns contestațiilor în care demonstra cu ușurință, cu ajutorul limbajului de lemn al birocrației zilei, că totul a fost în regulă. Răspunsul ICCV poate fi citit aici.
Pentru că nimic nu se întâmpla la nivelul Institutului și al Academiei, unii candidați s-au decis să meargă mai departe. Astfel, au fost depuse contestații la OIPOSDRU MEN. Aici problema a început să fie tărăgănată. Petiția înregistrată la începutul lui iunie 2014, a primit răspuns abia la sfârșitul lui octombrie 2014, adică după aproximativ 5 luni de zile! În petiție se afirma că în astfel de cazuri complexe, în care există suspiciune de fraudă, cercetările durează mai mult timp. Mai multe detalii despre întreaga poveste pot fi găsite aici.
După acest scurt răspuns, din nou tăcere. Contactați telefonic, după încă o jumătate de an, cei de la OIPOSDRU MEN pasează telefonul de la un birou la celălalt. Nu este de competența nimănui să ofere un răspuns. În cele din urmă, cineva spune că acest caz este în cercetare, iar plățile către proiectul respectiv au fost suspendate. Însă, pe site-ul responsabil cu plățile din fondurile europene, surpriză, proiectul respectiv a primit bani! Lista cu plăți poate fi consultată aici, proiectul cu pricina fiind la poziția 5766.
Principiul binecunoscut, „câinii latră, ursul merge” se pare că a fost aplicat cu succes și în acest caz, cel puțin până acum. În continuare așteptăm răspunsul DLAF care, conform instituțiilor abilitate, se pare că este singurul abilitat să soluționeze astfel de „cazuri complexe, de genul suspiciunilor de fraudă”!
P. S: Între timp, unul dintre cercetătorii implicați în acest proiect amenință cu judecata și daune morale de 50.000 de euro, pentru că unele contribuții științifice ale domniei sale au fost criticate! Mai multe detalii se găsesc aici. Să fie oare cazul ca și cercetarea științifică din România, la fel ca examenul de bacalaureat, sa fie evaluată la tribunal?!
Pfff, pai in cercetare nici nu s-a pus problema vreo data sa se faca un concurs pe bune. A, ba da, odata s-a incercat evaluarea propunerilor de proiecte pt PN2 cu o comisie de straini, dar apoi l-au schimbat pe ministrul respectiv si au scos asta.
Fondurile POSDRU pt burse a mai fost suspendat in trecut cativa ani pt ca partea europeana a gasit nereguli in gestionarea fondurilor.
Din pacate aveti dreptate. Nu concursurile organizate ca la carte sunt regula. Insa in general exista si cateva locuri care nu sunt cu dedicatie speciala pentru cineva si unde cei buni pot avea o sansa sa castige. Povestea de la ICCV a produs scandal din mai multe motive: procedurile de concurs s-au schimbat in timpul concursului, comisia de examinare nici macar nu asculta candidatii, nu existau bareme pentru acordarea punctajului, nu a existat nici macar un angajat al propriei intitutii care sa nu fie admis etc… Adica intreaga grosolanie a fost la vedere…