Gelu Sabău este licențiat în filosofie (2003) si doctor în filosofie (2010). Conferențiar universitar, Universitatea „Hyperion” din București, Facultatea de Jurnalism. Stagii de cercetare la Universitatea Bourgogne, Dijon, Franța (2005 – 2006), École Pratique des Hautes Études, Paris (2007 – 2009) și Katholieke Universiteit Leuven, Belgia (2018). Ultima carte publicată: De la romantism la național-comunism. Încercare asupra modernității românești, Editura Institutul European, Iași, 2021. Domenii de interes: filosofie politică, filosofia religiei, ideologii religioase și politice moderne, istoria ideilor, modernitatea românească.
Reforma educației e în toi. De vreo 30 de ani, la noi se fac în mod continuu reforme ale educației. După atâtea reforme, ajunși la concluzia că rezultatele la învățătură s-au înrăutățit și că analfabetismul funcțional a crescut, am găsit soluția problemei: încă o reformă! De data asta se numește „România educată”, pornind de la…
După referendumul organizat la data de 7 octombrie a. c., un fenomen oarecum inedit a ieșit la suprafață în spațiul public. Tot mai mulți intelectuali își declară deschis simpatia față de epoca Evului Mediu. Desigur, acești intelectuali se află printre cei care au susținut în mod activ referendumul pentru familie, iar gestul lor este întrucâtva…
După cum știm, în week-end, în timpul ședinței Comitetului Executiv al Partidului Social Democrat, s-a luat decizia organizării referendumului pentru susținerea familiei tradiționale, la data de 7 octombrie a. c. Liviu Dragnea a anunțat că această dată urmează să fie prezentată Parlamentului pentru aprobare. Decizia era previzibilă, întrucât social-democrații anunțaseră de multă vreme susținerea în…
Acum câteva zile, istoricul de origine elvețiană Oliver Jens Schmitt a susținut la Ateneul Român o conferință cu tema „România în 100 de ani”, în cadrul ciclului de conferințe inițiate de Humanitas și intitulate „Despre lumea în care trăim”. Consider că evenimentul este unul notabil, din mai multe puncte de vedere, și sper că va…
În lumea virtuală s-a stârnit din nou rumoare după ce rectorii a 45 de Universități din România au semnat public o scrisoare de susținere a noului Ministru al Educației propus de PSD, Valentin Popa. Multă lume s-a arătat indignată pe bună dreptate, văzând că un personaj cu carieră universitară și funcții de conducere la înalt…
Cu câteva zile în urmă, între Crăciun și Anul Nou, Alina Mungiu-Pippidi publica un articol despre situația luptei împotriva corupției în statele unde acest flagel depășește rata medie. În articol era prezentat exemplul prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohamed bin Salman, care a arestat 10 de prinți și mai mulți foști miniștri cu probleme legate…
Funeraliile dedicate Regelui Mihai s-au încheiat. Au fost zile întregi în care la radio și TV ni s-a vorbit despre rege și monarhie, astfel încât chiar și cei mai tineri, care au chiulit de la orele de istorie, au învățat cu siguranță câte ceva despre istoria monarhiei în România. Toată ceremonia funerară care s-a desfășurat…
În ultimele zile s-a iscat multă tevatură din cauza „revoluției fiscale” lansată de guvernul PSD : trecerea contribuțiilor sociale, în totalitate, de la angajator la angajat. Recunosc că în primă instanță n-am dat prea multă importanță subiectului, gândindu-mă că, fiind vorba de o schimbare sistemică, va fi una dintre acele măsuri (precum legea salarizării unitare) mult…
Începând cu anii 2000, problema drepturilor minorităților sexuale din România a revenit periodic pe agenda publică. S-au scris articole, s-au exprimat opinii, s-a dezbătut, s-au conturat tabere, spiritele se agitau, iar apoi lucrurile reveneau la normal, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Desigur, de-a lungul timpului, aceste dezbateri au fost presărate și cu…
Cartea recentă a lui Alexandru Racu, Apostolatul antisocial. Teologie și neoliberalism în România postcomunistă, își propune în mod explicit o critică radicală a elitei intelectuale autohtone post-comuniste. De la începutul cărții autorul precizează că demersul său se înscrie în siajul mai larg al criticii hegemoniei neoliberale locale post-decembriste, unul dintre punctele de reper în acest…