Despre modernitate, comunism și democrație

Joi seara, pe data de 7 februarie, APCRC a organizat, împreună cu Fundația Creștin-Democrată și Institutul Verde, cea de-a doua sa dezbatere din ceea ce se dorește a fi o serie de dezbateri pe teme de relevante pentru societatea de azi. Dezbaterea, cu tema „Comunism versus democrație: evoluții sociale postbelice”, i-a avut ca protagoniști pe doi foști miniștri de externe ai României, Teodor Baconschi și Adrian Cioroianu. Intenția explicită a acestei confruntări a fost de a repune în discuție perioada comunistă din România, prin raportare atât la democrația interbelică cât și la democrația post-decembristă. Apoi, încercarea poate fi văzută și ca un exercițiu de trasare a unor repere definitorii pentru modernitatea românească. În cele ce urmează, voi prezenta întrebările și răspunsurile protagoniștilor iar apoi, la final, câteva considerații personale. Iată întrebările:

1. Este un lucru evident că după căderea comunismului a existat o reevaluare o perioadei interbelice, care merge pe alocuri până la construirea unui mit al interbelicului. Cum vă raportați la acest mit?

T. Baconschi: Interbelicul nu putea să nu fie idealizat. Această idealizare a apărut din nevoia de a lua distanță față de perioada comunistă și de a găsi o legitimitate pentru democrația post-comunistă. Noi am cunoscut interbelicul prin intermediul unor supraviețuitori ai elitei sale – mă refer în primul rând la C. Noica. Ulterior, interbelicul a fost demitologizat, s-a observat că societatea avea destule carențe, iar democrația interbelică era una disfuncțională.

A. Cioroianu: Nu mi-ar fi plăcut să trăiesc în interbelic. Consider că perioada în care societatea noastră a avut cea mai bună evoluție, când s-au pus bazele modernizării noastre, a fost cea de la sfârșitul secolului XIX, între războiul de independență și primul război mondial. Nu am deloc nostalgia interbelicului. Dezbaterile parlamentare nu erau deloc mai elevate decât azi. De asemenea au rămas și probleme nerezolvate din interbelic: este vorba de celebra dispută referitoare la modalitatea de dezvoltare a României, dintre țărăniști („cu porțile deschise”) și liberali („prin noi înșine”). Societatea românească nu știe nici azi cât trebuie să se deschidă, ce trebuie să păstreze pentru sine sau în proprietatea statului și ce să vândă capitalului străin. Spre deosebire de interbelic, caracterizat de haos politic, nesiguranță statală și tentația totalitarismelor, statul român are azi o garanție mult mai mare a securității sale.

2. Cum vă explicați comunizarea rapidă a României, având în vedere că înainte de 1944 PCR era un partid aproape inexistent, iar în scurt timp devine partidul cu cel mai mare număr de membri din Europa de Est? Cum vă raportați la modernizarea pe care comunismul a realizat-o?

T. Baconschi: Bolșevismul poate fi explicat prin darvinismul social care are la bază teoriile lui Malthus și Ch. Darwin. În perioada interbelică există puțini comuniști la noi deoarece nu existau mulți proletari – 85% din populație fiind rurală. Numărul membrilor de partid crește rapid deoarece românii erau obișnuiți cu regimurile autoritare și majoritatea au preferat să se comporte conform maximei „Capul ce se pleacă, sabia nu-l taie”. Succesul comunismului se poate explica și printr-o aspirație perversă spre sincronizare – având în vedere că majoritatea elitei occidentale din acea perioadă era comunistă –, și prin puterea de seducție pe care a exercitat-o utopia comunistă.

A. Cioroianu: A fost o deficiență a societății românești faptul că n-am avut un Partid Comunist în interbelic. Acest lucru nu a fost posibil în primul rând datorită apropierii de URSS și a fricii pe care Moscova o inspira. Întotdeauna este periculos sa ai un partid anti-sistem (vezi și cazul legionarilor care s-au decredibilizat rapid când au ajuns la guvernare). Dacă PRC ar fi funcționat și-n interbelic, elita comunistă post-belică ar fi fost de o mai bună calitate. Pe de altă parte, nu se știe încă exact numărul membrilor PCR din interbelic. E posibil să fi fost mai mulți decât se estimează (1000 de persoane), având în vedere că PCR era o variantă atractivă în special pentru minoritari (evrei sau maghiari). Nu ține de particularitatea românilor faptul că numărul membrilor de partid a crescut exponențial, ci este o trăsătură comună tuturor oamenilor de a merge de partea celor puternici.

T. Baconschi: Trebuie subliniat faptul că comuniștii s-au instalat la putere prin teroare. A spune că comuniștii au modernizat societatea e un sofism care încalcă în picioare memoria martirilor. Această modernizare s-ar fi produs oricum, în condițiile perpetuării post-belice a unui regim monarhic și pro-european. Comunismul a promovat social majoritatea populației, fapt care însă s-ar fi produs și dacă comunismul nu se instala la putere.

A. Cioroianu: Când eram mai tineri, nu puteam privi detașați perioada comunistă (bunicul meu, spre exemplu, a făcut pușcărie), însă acum e timpul să ne detașăm. Trebuie să recunoaștem că blocurile comuniste, care azi ne par oribile, pentru anii 60 au reprezentat un real progres social. Pe termen scurt, întotdeauna un regim autoritar este mai eficient decât unul democratic. Modernizarea s-ar fi produs, dar mult mai lent. Alfabetizarea s-a făcut în doar 5 ani (în 1938 rata alfabetizării era de 57%, iar în anii 50 alfabetizarea e încheiată). Industrializarea la fel de repede. Învățământul era mult mai serios decât azi, sănătatea mai bine pusă la punct, iar politica externă a înregistrat în unele perioade reale succese. Interzicerea avorturilor și politica pro-natalistă a lui Ceaușescu pot fi înțelese ca o măsură politică ce viza alimentarea sectorului industrial cu resurse umane și personal pentru armata națională. Azi, populația Europei este într-un proces de îmbătrânire. Dacă nu se iau măsuri pro-nataliste, viitorul Europei va aparține imigranților.

3. Cum vă explicați sintagma „comunism fără anticomuniști, democrație fără comuniști”? De ce nu avem azi intelectuali care să fie atrași de ideile stângii? Cum a supraviețuit PCR după 89?

T. Baconschi: Lipsa unei stângi intelectuale o explic prin principiul pendulului. După 50 de ani de stânga extremă, lumea s-a refugiat după 89 la dreapta. Eu personal m-am refugiat în perioada comunistă în studiul teologiei, iar după căderea regimului am fost ispitit de extrema dreaptă. PCR a ieșit din scenă la fel de sângeros cum a intrat, prin executarea soților Ceaușescu în urma unui simulacru de proces. FSN-ul a fost moștenitorul direct al PCR-ului. Acestea sunt principalele motive pentru care azi nu avem o stângă intelectuală dar nici o dreaptă politică.

A. Cioroianu: Dereglarea raportului ideologic între dreapta și stânga s-a produs la noi o dată cu dispariția Partidului Conservator, după primul război mondial. Până atunci conservatorii erau de dreapta, iar liberalii de stânga. După acest moment, când liberalii virează spre dreapta, nu mai avem o stângă autentică. După căderea comunismului singurul om politic veritabil a fost Ion Iliescu. Liderii opoziției erau relativ naivi și nu aveau experiență politică. C. Coposu a făcut greșeli politice, dintre care cea mai mare a fost separarea de I. Rațiu.

4. În ce anume constă prelugirea practicilor comuniste după decembrie 89 (pe lângă practica denunțului sau faptul că sindicaliștii laudă guvernul)?

T. Baconschi: Societatea post-decembristă a moștenit anti-elitismul atavic al comuniștilor, care nu acceptă inegalitatea naturală a indivizilor. Se face în continuare o anti-selecție a valorilor, cei mai buni pleacă în afară sau se închid în domeniul lor profesional și sunt opaci la restul societății. Mass-media promovează numai non-valorile.

A. Cioroianu: Contra-selecția și anti-elitismul nu sunt produsele comunismului. În realitate în România nu a existat niciodată o strategie de selecție a elitelor. Într-o sută de ani de evoluție (1848 – 1948) s-a reușit doar formarea unei subțiri elite intelectuale. Comunismul nu a produs, ci doar a potențat această contra-selecție a valorilor. În schimb, ce opunem noi azi egalitarismului comunist? Doar un hău social în care discrepanța dintre cei puțini și bogați și cei mulți și săraci crește.

Dacă ar fi să trag câteva concluzii personale, aș putea spune că dezbaterea de față a fost – poate și datorită lipsei mizei politice directe – una mai substanțială și mai bine închegată decât prima. T. Baconschi se păstrează pe poziția anti-comunismului post-decembrist, caracteristic intelectualilor care l-au susținut în alegerile din 1996 pe Emil Constantinescu. A. Cioroianu ne îndeamnă însă să privim cu mai multă detașare perioada comunistă – detașare necesară într-adevăr înțelegerii – și încearcă să integreze comunismul în orizontul mai larg de timp care începe o dată cu modernizarea României din secolul XIX.