Marți seara, pe data de 11 iunie, APCRC împreună cu Institutul Verde și Facultatea de Istorie a Universității București a organizat o altă importantă dezbatere din seria dezbaterilor care poartă, sugestiv, titlul „Teze / Antiteze”. De data aceasta am invitat doi tineri politicieni, pe Remus Cernea și Mihail Neamțu, pentru a discuta despre o temă care este, pe cât de importantă, tot pe atât de „fierbinte” pentru societatea românească. Este vorba despre felul în care interacționează, în acest spațiu al Europei de Est, religia cu modernitatea. Dezbaterea se anunța de la început una plină de pasiune, cunoscute fiind pozițiile publice opuse ale celor doi interlocutori și faptul că era de așteptat ca fiecare să aibă parte în sală de proprii suporteri. Lucru care de altfel s-a și întâmplat. Într-o sală plină ochi, a început așadar tirul întrebărilor. Prima, care voia să testeze deschiderea reciprocă a invitaților:
Numiți trei aspecte pozitive (R. Cernea) și trei aspecte negative (M. Neamțu) ale religiei în societate.
R. Cernea: O primă calitate a religiei, cu referire în primul rând la creștinism, este morala bine integrată și definită prin gestul de a întoarce și celălalt obraz aceluia care te lovește sau vrea să îți distrugă demnitatea umană. Apoi, orice religie produce în mod intrinsec o comunitate care are legături strânse cu biserica de care aparține. Un al treilea lucru pozitiv al oricărei religii e dat de faptul că reprezintă un stâlp important pentru a putea depăși momentele grele în viață.
M. Neamțu: Creștinismul răsăritean a avut întotdeauna o relație specială cu puterea. De aici pericolul de ideologizare a religiei și transformare a ei într-o instituție de putere și nu de slujire a aproapelui. Religia trebuie să fie o sinteză a binelui, adevărului și a frumosului, însă ortodoxia noastră contemporană este mult prea permisivă la kitsch, culori excesive, plastic sau electricitate. Și, în al treilea rând, ignoranța. În multe instanțe ale sale, creștinismul ortodox arată o teamă de a intra în dialog cu alteritatea și nu acordă locul cuvenit cunoașterii raționale. Un rezultat nefericit al acestei ignoranțe, cuplate cu lipsa de responsabilitate a reprezentanților statului, este cazul Tanacu.
Ce este în regulă și ce nu este în regulă cu actualul sistem de finanțare a cultelor? (În paranteză trebuie spus că actualul sistem prevede trei tipuri de finanțare: salariile preoților de la bugetul de stat, finanțarea lăcașelor de cult prin intermediul guvernului și finanțarea oferită de autoritățile locale, care nu este deloc reglementată.)
M. Neamțu: Plata salariilor preoților de către stat este rezultatul unei negocieri (proaste) dintre Biserica Ortodoxă și Statul român în perioada lui Cuza. Treptat s-a produs o dublă ruptură: clerul s-a rupt de comunitate și biserica și-a pierdut dimensiunea profetică, rezultat al capacității preoților de a spune adevărul puterii seculare. Acum există o simbioză vinovată între politicieni și unii reprezentanți ai bisericii. Salarizarea preoților este mizerabilă, iar acest lucru trebuie îndreptat. Însă există o prioritate a schimbărilor. Trebuie început cu reformarea aparatului bugetar supradimensionat și nu cu preoții care au un rol important acolo unde statul eșuează.
R. Cernea: În modernitate, cultele trebuie finanțate de credincioșii care aparțin cultelor respective. Ar trebui creat un sistem de finanțare care să plece de la acest principiu. Faptul de a-i obliga pe unii cetățeni să susțină biserici cărora ei nu aparțin reprezintă un abuz și un fapt imoral. Mai există o modalitate populistă de a acorda finanțare bisericilor: prin amendamentele depuse la buget. Aceste lucruri trebuie oprite, motiv pentru care voi prezenta în septembrie un proiect de lege care să rupă biserica de deciziile politicienilor și să o lege de deciziile credincioșilor.
Ce părere aveți despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului?
M. Neamțu: E vorba de un exces de atenție acordat acestui proiect în condițiile în care statul român se confruntă cu atâtea probleme. Aș vrea să opresc mai întâi risipa din banii publici și apoi să discut despre Catedrala Mântuirii Neamului.
R. Cernea: Îi atrage atenția interlocutorului că tema este una precis delimitată și că nu se poate discuta despre toate problemele cu care se confruntă societatea românească. Deși sunt multe probleme care ne revoltă, nu este etic este ca această Catedrală sa se construiască din banii statului. E vorba și de banii unor contribuabili care au o altă credință.
Moderatorul intervine: Nu toți bucureștenii sunt microbiști, de ce au plătit pentru Arena Națională?
R. Cernea: Consider acest tip de argument un sofism deoarece religia e o chestiune de conștiință care implică libertatea individuală și trebuie discutată în mod distinct. Un stadion se construiește pentru toți cetățenii, în timp ce o biserică este destinată doar credincioșilor ei.
Legat de reforma constituțională: Cum ar trebui să arate statul în noua constituție, din punctul de vedere al raportării sale la religie?
R. Cernea: Am propus două amendamente pentru noua Constituție 1. România să fie definită ca stat laic; 2. jurământul de credință față de țară pe care trebuie să îl depună membrii guvernului și președintele să poată fi depus și în numele onoarei și al conștiinței. Ambele au fost respinse. Din punctul meu de vedere România e departe de a fi un stat secular.
M. Neamțu: Nu putem trăi într-un prezent continuu, cu spatele la tradiție. Pentru domnul Cernea statul este doar un set de reguli și instituții fără nici o legătură cu trecutul. Pentru mine tradiția este acel receptacol de intuiții morale care nu pot fi explicitate în chip rațional. Există lucruri pe care tradiția ni le spune, inclusiv despre riscurile interpretării modernității ca ateism. Modernitatea înseamnă laicitate nu ateism, ea s-a născut datorită creștinismului.
R. Cernea: Modernitatea nu a început acum 2000 de ani, ea a venit împotriva teocrațiilor, o dată cu drepturile omului. O constituție trebuie să aibă în centru respectarea drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor. O constituție democratică și seculară nu este o constituție atee. Statul trebuie să fie neutru față de problemele de conștiință.
M. Neamțu: Înseamnă neutralitatea statului faptul că acesta nu trebuie sa se opună instituției sati-ului (incinerarea în India a femeilor văduve), exciziei clitorisului fetelor din Africa sau instituției sclaviei?
R. Cernea: Astfel de acte sunt în general motivate religios. Într-un stat secular ele nu sunt posibile.
Dacă un copil este înfiat de un cuplu format din persoane de același sex, i se încalcă vreun drept copilului respectiv?
R. Cernea: Sunt de acord cu căsătoria persoanelor de același sex. În privința adopțiilor: este foarte important să ne gândim la interesul copilului, acela de a crește într-o familie care-i oferă grijă, afecțiune, condiții de viață etc. Dacă copilul nu este abuzat în vreun fel, atunci nu se poate spune că i se încalcă vreun drept.
M. Neamțu: Un copil care nu poate fi rezultatul unei uniuni naturale nu poate fi adoptat de doi oameni care, în principiu, nu ar putea înțelege deschiderea către misterul vieții. Ei nu au resurse de afecțiune pentru așa ceva. Plus, copilul nu are dreptul la consimțământ. Nu te poți juca cu destinul unui om care nu are dreptul la consimțământ. E riscant. Există o paletă largă a pulsiunilor sexuale, de exemplu incestul. Poate că în viitor o societate va dori să legalizeze incestul. Aceeași societate care spune “incest!” are dreptul sa se opună adopțiilor copiilor în uniunile homosexuale.
R. Cernea: Acestea sunt chestiuni complet diferite. Avem rațiuni pentru a ne opune incestului altele decât simple prejudecăți și altele decât cele edificate pe baza tradiției.
După întrebările din partea organizatorilor, în partea a doua a dezbaterii au urmat întrebările din public. După cum era de așteptat, acum spiritele s-au încins și mai mult. Fiecare participant încerca să-l pună în dificultate pe reprezentantul taberei adverse. Întrebările erau însoțite de vociferări și, de câteva ori, moderatorul a fost chiar depășit de situație!
Per ansamblu, meritul acestei dezbateri a constat în faptul că a pus față în față cele două tabere care, înainte, cu greu își puteau imagina că vor reuși să dialogheze. Dialogul nu a fost însă unul plin de roade. M. Neamțu, chiar dacă a anunțat la începutul discursului că va discuta într-un mod civilizat, fără atac la persoană, a acuzat totuși oportunismul lui Cernea (dincolo de alte remarci înțepătoare, dar pline de umor!), care a intrat în parlament folosindu-se de USL, unde a fost coleg cu G. Becali. Motivul a fost suficient pentru ca un jurnalist să-i aducă aminte lui M. Neamțu că a fost coleg de alianță cu A. Pavelescu, unul dintre traseiștii de vocație ai politicii românești!
Dincolo de volutele retorice politicianiste, cred totuși că discuțiile ar fi putut fi mai aplicate pe temă și întrebări. Nu am reușit de exemplu să înțelegem în urma acestei discuții care este viziunea pe care M. Neamțu o susține referitor la relația dintre biserică și stat. Cu toate că acuza concubinajul vinovat dintre politicieni și unii membri ai bisericii, concluzia a fost că statul are alte probleme mai grave de rezolvat înainte de a încerca să o tranșeze pe aceasta. Adică, în acest caz punctual, nu mi s-a părut că avem de-a face cu două perspective diferite asupra problemei care se confruntă în mod real.
Apoi, legat de propunerea de finanțare a bisericii propusă de R. Cernea, mi se pare că acesta reușește în continuare să explice cu destul de multă dificultate de ce statul nu poate finanța bisericile care au și ele o utilitate publică (precum teatrele, stadioanele etc.). Dificultatea este inerentă într-un spațiu ca al nostru, care nu a cunoscut distincția public – privat, așa cum a cunoscut-o spațiul occidental, și unde religia n-a fost niciodată o chestiune privată. Cu alte cuvinte, propunerea lui R. Cernea riscă să fie la rândul ei o formă importată care nu-și găsește aici fondul potrivit. Însă ea are fără îndoială calitatea de a ne face să reflectăm asupra tipului de modernitate pe care dorim să-l adoptăm.
