România oportunistă: TRU și „viziunile” sale politice

Traian Ungureanu (aka TRU), europarlamentar român înregimentat politic, scrie la gazetă. O face în calitate de membru de partid, adică docil, slugarnic și dogit, ca orice scriitură fățiș-partizană. Omul nostru este europarlamentar (din 2009, re-plebiscitat în 2014) și, cine știe?, poate că își dorește ca și din 2019 să (mai) ‘susțină’ cauza cetățenilor români &…

Premiile concursului „România – stat de drept” (ediția a II-a)

În urma desfășurării pe data de 7 mai 2016 a cele de-a II-a ediții a concursului de cultură civică cu tema „România – stat de drept”, la care au participat 50 de elevi din 14 licee din București și din județul Ilfov, prezentăm mai jos lista echipelor câștigătoare:

Premiul I – 200 de lei
Dincă Olteanu Andrei
Trandafir Miruna
Colegiul Național „Georghe Lazăr”

Măștile veacului

George Neagoe a publicat o carte despre colaboraționismele cu regimul comunist ale lui Ștefan Augustin Doinaș, cu sprijinul academic al mandarinului Nicolae Manolescu. Asul de pică: Ștefan Augustin Doinaș (Cartea Românească, 2013) deschide orizontul unei tematici mai largi despre interacțiunile dintre intelectualitate și putere. Tocmai de aceea, George Neagoe inițiază un nou șantier de lucru…

Bucureștiul abandonat

Anul acesta, în perioada „Școlii altfel”, în zilele de 20 – 22 aprilie 2016, Asociația pentru Promovarea Culturii și Responsabilizare Civică a organizat cea de-a V-a ediție a proiectului „Civismul, opțional?”, adresat elevilor de liceu din București. Spre deosebire de edițiile anterioare, care s-au desfășurat sub forma unor dezbateri pe teme civice cu elevii, ediția…

Cu Claude Karnoouh: Amintirea bunicilor și tinerețea pariziană

Aurelian Giugăl (AG): Suntem pe 16 iunie, la București, Foișorul de Foc, un bar popular, pentru toți dezmoșteniții sorții. Domnule Karnoouh, am vrea să vorbim puțin despre perioada copilăriei și chiar a anilor de școală, gimnazială, liceală. Haideți să aducem aminte de regiunea bunicilor dumneavoastră. De unde erau bunicii dumneavoastră? Claude Karnoouh (CK): Bunicii mei…

Despre naționalism azi

Campania electorală și naționalismul Desigur, lansarea candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Generală a Capitalei a stârnit multă vâlvă mediatică. Instant a fost reamintit trecutul său filo-legionar – pe net circulă fotografii cu articole din Mișcarea, un soi de foaie legionară lansată în anii 90. A fost acuzat că este antisemit, xenofob, naționalist-ortodoxist, dacoman, anti-occidental,…

Mitul tehnocratului pur și dur

De ceva vreme în politica românească se petrece o schimbare cel puțin bizară. Nu mai vrem, chipurile, politicieni. Politicienii sunt portretizați ca fiind această specie rea și coruptă prin definiție. Cred că n-am mai asistat la o asemenea degradare a încrederii în politicieni, în parlament și, în genere, în instituțiile democratice din perioada interbelică. Nori negri se…

Intelectualii valahi

Atunci când te confrunți cu intelectualii români, orice alt intelectual român de prin preajmă are slăbiciuni pentru unii și antipatii viscerale pentru alții. Când folosim cu lejeritate sintagma intelectuali îi avem în vedere exclusiv pe poeți, romancieri, critici literari, istorici, filozofi și, categorie universală în România, „eseiști”. Cumva, oamenii de știință pot fi geniali „ingineri”…

Articolele științifice – mari afaceri și mici găinării

Săptămânile trecute circula pe Internet o sesizare a unor membri ai Academiei Române cu privire la ”modelul suveica”. Vă gândiți la infracțiuni economice? Nici poveste! Vă gândiți că poate articolele Emiliei Șercan cu privire la plagiate să-i fi scos din amorțeală? Nu e cazul! Totuși, există un motiv pentru care câțiva cercetători au semnat o…