de Miron Maria Cristina
În anul centenarului am decis să întreb câțiva bucureșteni care a fost părerea lor despre romanul Ultima noapte…de Camil Petrescu. Știți voi, romanul ăla cu multe pagini despre un filosof care susține constant faptul că nevasta îl înșală și care merge pe front pentru a încerca să o uite. E romanul ăla cu o denumire pompoasă la subiectul III de la BAC, de care de obicei elevii se feresc.
Am dat telefoane și am aflat că părerile sunt foarte diverse, iar impactul romanului a fost diferit pentru cei doi adulți și doi liceeni cu care am stat de vorbă.
Cristina, o elevă de 16 ani afirmă că unul dintre lucrurile care i-au rămas în minte din roman a fost percepția lui Gheorghidiu asupra iubirii, pe care o consideră profund eronată. I s-a părut că protagonistul se concentra pe supra-analiză și tocmai asta îl împingea la sentimentul de inadaptare în societate – da, sentimentul acela despre care vorbim prețios și la BAC. Pentru Cristina, scena din capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu, a fost cea mai realistă din roman. ”Se vede că el (n.a. Camil Petrescu) a fost pe front și a trăit acele experiențe și-a pus în personaj durerea și disperarea lui”.
Iulia (45 de ani), afirmă pe de altă parte că, în urma acestei lecturi a rămas cu ideea că banii schimbă relațiile inter-familiale și că povestea de dragoste din prima parte este distrusă de obsesiile lui Gheorghidiu. Romanul i s-a părut plăcut de studiat și suficient de dramatic.
Ionuț (18 ani) crede că Gheorghidiu își complică și mai tare situația prin exagerarea trăirilor sale. El consideră că personajul principal dă dovadă de egoism exagerat și de aici i se naște și drama. În același timp, Ionuț a simțit că după lectură a împrumutat din gândirea analitică a personajului.
Ana Maria (31 de ani, jurnalist) a părut a fi cea mai entuziasmată vorbind despre roman. Îi picase și la BAC subiectul, așa că îl mai ținea minte și acum. Prima oară când a citit romanul a coincis cu prima sa iubire, așa că i s-a părut romantic și a empatizat mult cu protagonistul și cu absolutismul său. O dată cu trecerea timpului a înțeles că idealismul lui Gheorghidiu prevestește mai degrabă relații abuzive, nu filme cu final fericit.
Toți cei patru intervievați au citit cu plăcere acest roman. La aproape 90 de ani de la publicarea romanului, povestea lui Ștefan și a Elei încă stârnește controverse și lasă urme în cititori, chiar dacă obligați de programa școlară. Paradoxal, experiența războiului și partea a doua a romanului încărcată de realism, rămân în plan secund și nu stârnesc același interes.
Miron Maria Cristina este elevă la Colegiul Național „Ion Creangă” din București
