Tinerii bucureșteni și Centenarul Marii Uniri

În anul 2018, Asociaţia pentru Promovarea Culturii şi Responsabilizare Civică va organiza, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Muzeul Național al Literaturii Române și Muzeul Municipiului București, în perioada 29 septembrie – 10 noiembrie 2018 cea de a VI-a ediţie a proiectului „Civismul, opţional?”, cu tema „Tinerii bucureşteni şi Centenarul Marii Uniri”. Proiectul…

Herăstrău: de la Parcul Carol al II-lea la Parcul Regele Mihai. Reparaţie istorică sau cadou otrăvit?

După moartea Regelui Mihai tema monarhiei a revenit din nou în dezbaterea publică. Primăria Municipiului București s-a mișcat, în regim de urgență am putea spune, pentru a cinsti memoria fostului rege. Marţi, 19.12.2017, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat propunerea primarului general Gabriela Firea, de a schimba numele Parcului Herăstrău în Parcul Regele Mihai.…

Garda merge înainte…

Chestiunea legionarismului interbelic a fost deja analizată în fel și chip. Sursele bibliografice nu încetează să crească în dimensiuni și la număr. Memoriile și mărturiile celor care au participat, în calitate de gardiști, la manifestațiile și momentele de răscruce ale Legiunii în anii 1930-1941, de până la venirea trupelor sovietice și metamorfoza țării în ,,democrație…

Despre naționalism azi

Campania electorală și naționalismul Desigur, lansarea candidaturii lui Marian Munteanu la Primăria Generală a Capitalei a stârnit multă vâlvă mediatică. Instant a fost reamintit trecutul său filo-legionar – pe net circulă fotografii cu articole din Mișcarea, un soi de foaie legionară lansată în anii 90. A fost acuzat că este antisemit, xenofob, naționalist-ortodoxist, dacoman, anti-occidental,…

Sabina și statul-națiune

    Despre fata cu bendiță tricoloră din Covasna s-a discutat și ultra-discutat în perioada din urmă, evenimentul fiind trecut în planul doi abia de desfășurarea de sâmbătă a congresului PDL. Opiniile emise despre subiect au fost și ele dintre cele mai diverse, de la cele naționaliste și ultra-naționaliste, care apreciază curajul și patriotismul adolescentei,…

Inventarea Statului Națiune

  Joi seara, pe data de 14 martie, APCRC a organizat împreună cu Facultatea de Geografie, Universitatea București, dezbaterea cu tema „Inventarea Statului Națiune”. Dezbaterea i-a avut ca invitați pe Claude Karnoouh, sociolog și antropolog francez și pe Alexandru Popovici, profesor de economie. Scopul acestei discuții a fost de a repune în discuție, dintr-o perspectivă…