Brazil! Patapievici promovează un suporter al torturii

Editura Humanitas traduce și publică o carte de dialoguri între brazilianul Olavo de Carvalho și rusul Alexandr Dughin. Cartea se numește  Statele Unite și Noua Ordine Mondială. Dialogurile au avut loc demult, prin 2011. Cartea are patru părți – patru întrebări cărora le răspund, alternativ, cei doi. Cine sînt autorii?

Olavo de Carvalho
În România, Olavo de Carvalho a venit în numeroase rînduri, invitat de conducătorii sitului țărănist, conservator, anti-comunist și likudnik, înliniedreaptă. Amfitrionii întîlnirilor cu Olavo de Carvalho sînt Anca Cernea, doctoriță greco-catolică, țărănistă, ultra-conservatoare, și Raoul-Edmé Bostan, fost demnitar țărănist, afacerist îmbogățit prin contracte cu statul, și meteoric ministru al comunicațiilor or something.

[În anul 2000, lobby-ul țărănist obține pentru de Carvalho un Ordin Național pentru Merit de la președintele Emil Constantinescu. În Monitorul Național 684/12 decembrie 2000, Constantinescu mai apucă s-o decoreze pe Domnița Iașinschi, fiica criminalului de război legionar Vasile Iașinschi, și pe generalul Expedito Hermes Rego Miranda, membru al sîngeroasei dictaturi militare braziliene.
În 2009, George Bush îi oferă rezidența permanentă în SUA, Green Card for foreigners with extraordinary abilities – în cazul lui Carvalho, fidelitatea pentru extrema dreaptă, unde Opus Dei și cîteva fundații republicane îi întrețin un think-tank.]

Olavo de Carvalho s-a născut în Brazilia, în 1947. Dictatura militară din Brazilia a durat între 1964-1985. De Carvalho a trăit sub dictatură între 17 și 38 de ani. Sînt cele două decenii în care și-a făcut educația, a început să scrie, și s-a lansat mediatic. Pe pagina sa germană de wikipedia, o fotografie îl reprezintă primind o medalie de la un general brazilian, în 1987, un general din junta nazistă care tocmai părăsise puterea.

Olavo de Carvalho ar putea fi etichetat drept gînditor conservator de extremă dreapta dacă n-ar fi, în primul rînd, un ciudat. A studiat astrologia (sic) și primele sale patru cărți publicate sînt Imaginea omului în astrologie 1980, Chestiuni de simbolism astrologic, 1983, Astre și simboluri, 1985, Astrologie și religie, 1986 (volum antologic cu titlul Astrele nu mint. Astrologia lui Olavo de Carvalho, prefață de Horia-Roman Patapievici, traducere românească de Smaranda Pârvulescu, editura Humanitas, sub tipar).

În afară de gărgăunii astrologici, Olavo de Carvalho se opune și ideilor lui Karl Popper, Darwin, evoluționismului, și chiar Newton și Galileo Galilei. (Cum anume poate un fizician ca Patapievici să lanseze un critic bufon al lui Newton și Galilei și un creaționist, asta numai un oportunism cras poate explica).

Pe baza căror studii se opune el lui Newton și Galilei nu știm; are doar niște studii străvezii de astrologie neterminate la o universitate pontificală din Brazilia, și o grămadă de eseuri. Scrie: „un curent de șarlatanism a fost introdus în fizică de Galilei, cînd a proclamat că a depășit ideea științei antice, după care un obiect ne-împins de o forță externă stă locului – o iluzie a simțurilor, după părerea lui Galilei”. (O jardim das aflições, p. 335.)

Există oameni de stînga și de dreapta, există oameni de extremă stîngă și extremă dreaptă. Convingerile fiecăruia sînt formate de lecturi, întîlniri, și experiența de zi cu zi. A fi de dreapta în Brazilia, după douăzeci de ani de dictatură militară de dreapta, cu torturi, și a se declara catolic, e o oroare de care sînt capabili puțini monștri. E ca și cum ai rămîne stalinist în România în 2016.

Alexandr Dughin
Fiul unui ofițer KGB, membru fondator al organizației naționaliste ruse Pamiat, promotor al eurasismului, o doctrină geopolitică prea incoerentă ca să poată fi descrisă cu noimă, apropiat al lui Putin, Alexandr Dughin se prezintă ca rus ortodox – motiv pentru care îi place să se fotografieze în uniformă militară, cu armă, sprijinit de cîte un tanc. Se declară starover, adică aparținînd Bisericii Ortodoxe Ruse de stil vechi. Citește și citează Julius Evola și Guénon, și alte ezoterisme, foarte utile pentru argumentat opinii geopolitice. Fiecare țară își are extremiștii săi, dar Dughin era șeful catedrei de Sociologia relațiilor internaționale la Universitatea din Moscova. Doar în Rusia bîzdîcul unui naționalist (omorîți ucrainenii!) poate trece drept curs de Sociologie a relațiilor internaționale. Geopolitica lui Dughin nu depășește geopolitica lui Picrocol, personajul lui Rabelais.

De fapt, toată ideologia dughinistă e simplă isterie. Rusia nu poate influența nici o altă țară: valorile rusești, brutalitatea stăpînilor și ipocrizia supușilor, autoritarismul, supunerea oarbă, fanatismul ortodox – toate acestea sînt niște valori la care Europa și Occidentul sînt impermeabile. Speranța de viață a bărbaților, din cauza violenței alcoolice, e ca în Papua Noua Guinee. PIB-ul rusesc este pe jumătate din cel al Germaniei.

Rușii au nevoie de votcă în permanență, fiindcă doar la beție devin compatibile ortodoxia habotnică și admirația pentru Stalin. Rusia a exportat ideologie politică doar între 1945-1980, o perioadă foarte scurtă, și din întîmplare, datorită victoriei militare. 35 de ani, la scara istoriei, e foarte puțin. Cercetarea științifică, producția industrială, modele culturale, toate se nasc în Occident. Occidentul e fertil științific, tehnologic, financiar, cultural. Rusia e sterilă și ursuză. Rușii acuză civilizația occidentală de hedonism, consumerism, efeminare: rușii sînt atît de masculini și macho încît mor la 64 de ani. E oarecum melancolic să fii un naționalist bătăios, belicos, sangvin, caftangiu, într-o țară cu 115 milioane de ruși (restul sînt minorități) cu natalitatea Vaticanului și cu PIB-ul cît Bavaria plus Vestfalia.

Dialogul
„Care sunt factorii și actorii istorici, politici, ideologici și economici care definesc acum dinamica și configurația puterii în lume și care este poziția Statelor Unite în ceea ce se numește Noua Ordine Mondială?”

Asta e prima întrebare. Care sînt pîrghiile de putere în lumea de azi? Care e poziția SUA pe eșichierul geopolitic ?

Întrebarea e foarte generală, dar nu e vagă. Ambii autori își dau cu presupusul, dezlînat, în ceea ce am putea numi geopolitică de cafenea. (Deci io, nenică, dacă eream Putin, decît aș fi fost mai atent la Frăția Musulmană, că de la ăștia, deci te fentează pe la spate cînd vrea ei.)
Apoi Dughin îi răspunde lui Carvalho, și Carvalho lui Dughin.

Textul e plicticos, fiindcă e vag, cu cîte o frază inteligentă ici-și colo. Carvalho: „ucigînd milioane de oameni în cîteva decenii, rușii au demonstrat că au o cruzime și o răutate pentru viața omenească mult mai cumplită decît cel mai odios sinucigaș musulman sau cel mai cinic bancher occidental. Acesta e un fapt.”

După care revine la paranoia lui obișnuită: „Sindicatul e o organizație de mari capitaliști și bancheri internaționali care vor să creeze o dictatură socialistă mondială. Sînt atîtea studii și documente care îi enumeră membrii, îi descriu originea, istoria, modus operandi, încît nu e acceptabilă scuza ignoranței” (The Syndicate e o carte conspiraționalistă scrisă de unul Nicholas Hagger, printre zeci de alte cărți de același soi). Grupul acesta care conduce lumea din umbră, Bilderberg + familiile Rotschild, Rotfeller și Rottweiler vor să introducă socialismul. (rot – ”roșu” sînt roșii la păr, roșii la nume, roșii la convingeri, vor să introducă peste tot ciuma roșie comunistă).

Și iarăși: „Profesorul Dughin a văzut în asta cristalizarea simbolică a opoziției dintre individualism și colectivism, Vest și Est. Asta nu mi se pare a fi o aplicare corectă a regulilor simbolismului, pe care amândoi le-am învățat de la René Guénon.”

A vorbi despre individualism și colectivism și a-l cita pe ezoteristul Guénon – pe care l-au citit amîndoi autorii – e culmea ridicolului.
Și apoi iar își dă în petic: Nici națiunile, nici „clasele sociale” nu pot fi agenți ai schimbărilor istorice. Nu se pot concentra pe un singur scop și un singur plan pe mai multe generații.

Pentru a fi un agent de schimbare istorică, un grup trebuie să:
a) aibă obiective pe termen lung,
b) să fie capabil să le continue după moartea membrilor să, dincolo de durata vieții țărilor implicate.
c) să poată da naștere unor agenți care să continue acțiunea prin veacuri.
Numai următoarele organizații îndeplinesc aceste condiții:
1) marile religii universale;
2) organizațiile ezoterice și de inițiere;
3) dinastiile regale și aristocrațiile;
4) partidele revoluționare;
5) Dumnezeu, îngerii și demonii.
Tot ce se întîmplă pe scena istorică vine din acțiunea acestor forțe etc.

Apoi, iarăși obosit de a spune tîmpenii, spune ceva profund (parafrazez): Ideea rusă de unitate, chiar contopire dintre țar și Biserica ortodoxă, dintre ortodoxie și Rusia, a împiedicat ortodoxia să se răspîndească. Au existat misionari catolici pe tot cuprinsul lumii. Biserica ortodoxă n-a trimis misionari nicăieri, și a trădat vocația universalistă a creștinismului.

Replica lui Dughin e că a mai văzut conspiraționaliști, și-i recomandă lui Carvalho să o citească p-aia a lui David Icke, cu reptilienii, și-l face pe Carvalho „loony”.

Am ajuns la jumătatea dialogului – mai bine zis, la jumătatea șuetei. Îmi ajunge. Palavrele continuă, cu aceleași referințe – șerpilieni, Evola, ezoterism. (Ca digresiune : înțeleg tot mai puțin de ce ezoterism e definit ca „doctrină secretă, accesibilă unor inițiați”, cînd cărțile despre ezoterism îndoaie toate tarabele).

Un ciudat marginal
Olavo de Carvalho a fost toată viața un marginal. N-a terminat nici o facultate. N-a publicat nici un articol de politologie serios, nici un articol în vreo revistă de politologie respectabilă, nici un articol citat de altcineva. N-a publicat nici o carte la vreo editură consacrată, în treizeci de ani de grafomanie. A schimbat joburi marginale – astrolog – a fost ziarist la opt ziare braziliene, de la ultimele cinci a fost dat afară. A contestat, pe rînd, cu aceeași intensitate, teoria evoluției și relativismul lui Einstein. Prin traducerea dialogurilor, publicarea lor la prestigioasa editură Humanitas, și promovarea ei de către Horia-Roman Patapievici, cabala țărănistă din România celebrează un țicnit de mică anvergură.