Romanul lui Houellebecq s-a vândut în câteva miloane de exemplare, în doar un an de la apariția sa. „Norocul” a făcut ca romanul să fie lansat pe 7 ianuarie 2015, fix în ziua atentatului de la Charlie Hebdo, fapt care a condus la epuizarea primului tiraj de 150.000 de exemplare, în doar câteva zile. Au urmat imediat traduceri în germană și italiană, iar în timpul scurs de la lansare romanul a fost tradus în peste 40 de limbi!
După cum era de așteptat, și traducerea în limba română s-a încadrat la categoria best-seller. Înscris în același gen literar precum 1984 al lui Orwell sau Minunata lume nouă a lui Huxley (fără a se ridica, după părerea mea, la înălțimea acestora), Supunere ne descrie Franța anului 2022, când în turul 2 al alegerilor prezidențiale se califică candidatul Frontului Național împreună cu cel al Frăției Musulmane. În cele din urmă, sprijiniți de partidele main-stream ale politicii franceze (socialiștii și UMP), musulmanii câștigă preșidenția și ajung astfel la putere. Cu siguranță, atmosfera creată de migrația musulmană din ultimul an, plus sentimentul unei Europe aparent neputincioase, îl face pe cititor să empatizeze cu lumea descrisă de Houllebecq în romanul său. Romanul este de o perfectă actualitate și este foarte posibil ca actualitatea lui să crească o dată cu trecerea timpului.
Scriitura nu-mi pare una deosebită, care să exceleze în vreun anumit fel – mă refer mai ales la construcția personajelor, descrierea atmosferei sociale și politice sau prezentarea ideilor anumitor personaje. Romanul dă mai degrabă senzația unei desfășurări plate a evenimentelor: personajul principal, François, este numit profesor la Universitatea Paris-Sorbona III, după ce susține o teză de doctorat strălucită despre Huysmans, un clasic al literaturii franceze de secol XIX. Însă, o dată cu înaintarea în carieră, François începe să-și piardă interesul și pasiunea pentru activitatea intelectuală. Activitățile cu studenții devin o rutină de care încearcă să scape într-o zi pe săptămână. Oricum, nici studenții nu sunt foarte interesați de lecțiile sale – la cursuri îi vin câteva studente, preponderent arăboaice și chinezoaice. Nu are o viață de familie pentru că nu a fost căsătorit niciodată și nu a avut copii. Mâncarea exotică, pe care o comandă de pe internet, nu-i produce vreo bucurie culinară deosebită. Viața sentimentală se reduce la un experimentalism erotic, pe care îl încearcă în tinerețe cu femei mai în vârstă, iar apoi, pe măsură ce înaintează în carieră, își alege dintre admiratoarele sale studente. Erotismul este singura plăcere la care mai visează, deși timpul o îngroapă în rutină și în spaimele neputinței care va veni o dată cu bătrânețea. Nu menține legătura nici cu părinții săi. De moartea mamei află la câteva săptămâni după ce aceasta fusese îngropată, iar la moartea tatălui se prezintă pentru a lămuri situația moștenirii. Omul este teribil de singur, găsește cu greu plăcere în ceva, nu mai dorește și nu mai speră nimic. Pe scurt, am putea spune că este un exemplu tipic de loser, unul în care mulți indivizi se regăsesc cu siguranță.
În această stare îl prinde victoria la prezidențiale a lui Mohammed Ben Abbes. Musulmanii știu că cei care controlează demografia și educația vor controla viitorul, de aceea negociază cu partidele din alianță înființarea unor universități islamice în Franța. Sorbona este, evident, trofeul mult râvnit. După islamizarea Universității profesorii creștini sau atei sunt scoși la pensie în mod anticipat. Noul rector îi propune lui François să predea în continuare și îi dă o broșură de popularizare a islamului, scrisă chiar de el. François are în față următoarele alternative: fie acceptă în continuare pensia, mai mult decât îndestulătoare, dar cu riscul de a rămâne singur pentru tot restul vieții (după ce îi plecase iubita, nemaiavând cursuri la Universitate, accesul său la femei se făcea doar prin intermediul site-urilor „de profil”); fie acceptă converitrea, își păstrează postul – care-i aduce implicit și o poziție socială – și are posibilitatea de a-și lua mai multe neveste tinere. În plus, în islam, femeile sunt crescute să fie supuse bărbatului, nu vor independență precum femeile occidentale. François, educat în spiritul occidental al libertății de alegere, optează pentru varianta cea mai bună pentru el!
Din punctul meu de vedere, convertirea neașteptată a lui François salvează întregul roman, care altminteri nu este unul strălucit. Iar ideea că iluzia libertății absolute a individului nu duce până la urmă nicăieri, nu are cum să nu te tulbure…
