De ce cred că anticorupția e o fundătură

Ieri a fost o zi deosebită, marcată ca atare de toate televiziunile: DNA a dat raportul de activitate pentru anul 2015. Din expunerea pe care Codruța Koveși a făcut-o în fața autorităților statului aflăm că DNA „prosperă” de la un an la altul, fiind la această oră probabil cea mai eficientă instituție din România! Bilanțul activităților sale, materializat în arestări și condamnări definitive, crește în mod constant. Astfel, în 2015 au fost trimise în judecată cu 30% mai multe persoane cu funcții de conducere față de anul anterior, s-a triplat numărul celor acuzați care gestionează fonduri publice, peste o treime din președinții de consilii din România fiind trimiși în judecată. În 2015 DNA-ul mai numără printre victimele sale și un prim ministru, 5 miniștri și 21 de parlamentari, doborând și recordul demnitarilor investigați într-un an! În cinci ani de activitate, numărul dosarelor s-a dublat practic, ajungând la 11000!

Și lucrurile nu se opresc aici. În momentul acesta peste 7000 de cauze așteaptă să fie soluționate, volumul de muncă fiind practic imposibil de susținut în condițiile actuale. O posibilă soluție ar fi creșterea numărului de procurori și polițiști. Asta ar însemna noi resurse din partea societății, numai că practic și această soluție e ineficientă dacă numărul de dosare crește în continuare. Se pare că am intrat într-o spirală a anticorupției din care nu se știe încă cum vom ieși. De altfel, C. Koveși însăși devine dubitativă în fața acestei situații: „Este bine să avem în fiecare an tot mai mulți inculpați pentru corupție, să avem tot mai mulți condamnați pentru corupție?”, lăsând pe seama societății răspunsul la o întrebare care nu este deloc retorică.

Personal, tind să cred că toată evoluția evenimentelor legate de lupta împotriva corupției se află în momentul de față undeva la jumătatea drumului. Dacă întoarcerea înapoi e puțin probabilă, rămânerea în acest stadiu se poate dovedi dezastuoasă. Cum la fel de dezastruos poate fi și faptul de a insista la infinit numai pe lupta anticorupție ca direcție de acțiune politică. Iată de ce cred acest lucru:

1) Cu siguranță sumele furate de la bugetul de stat de către cei care ar trebui să le gestioneze sunt semnificative. 431 de milione de euro reprezintă suma doar pentru cazurile soluționate de DNA până acum! Bineînțeles că din acești bani s-ar fi putut construi autostrăzi sau investi în educație ori sănătate, după cum ne spune și Koveși. Problema e însă că în cei 5 ani de zile de când anticorupția funcționează la foc continuu, statul nu și-a creat încă mecanismele legislative și instituționale pentru confiscarea averilor dobândite în mod fraudulos. Până acum am investit bani și resurse pentru a-i prinde pe corupți, dar nu am investit, lucru esențial, pentru recuperarea pagubelor făcute de aceștia! Dacă înainte eram în stadiul „corupție fără corupți”, acum am trecut la nivelul „furt fără pagube”! Totuși, recent s-a inființat Agentia Națională pentru Administrarea Bunurilor Indisponibilizate, dar ea nu functioneaza încă. Există promisiunea că la jumătatea acestui an își va începe activitatea. Nu ne rămâne decât să sperăm că funcționarea sa va fi una eficientă, pe măsura sarcinii pe care o are de îndeplinit. Până atunci, putem doar observa că autostrăzile construite din banii corupților sunt deocamdată la fel de fictive ca și cele construite de politicieni în campaniile electorale!

2) Anticorupția acționează asupra efectelor, nu asupra cauzelor. Cauza majoră a corupției e dată de circuitul clientelar al banilor. Oamenii de afaceri îi susțin pe politicieni să câștige alegerile, iar aceștia le acordă lucrări sau licitații din bani publici la valori mult supraevaluate. Diferențele de bani merg înspre partide sau în buzunare private. Mecanismul este atât de bine pus la punct încât pune presiune asupra celor cu funcții de răspundere să deturneze banii publici spre partide, clientelă etc. Cel care este cinstit va fi efectiv împins să intre în acest sistem al șpăgii, iar cel care a intrat devine dependent de mecanism. S. Oprescu este cazul exemplar al acestei dependențe deja maladive, deși știa că în Primărie se fac contoale de mai bine de o jumătate de an, a fost prins în flagrant exact la o zi după ce declarase că este imaculat! Așadar, aici trebuie acționat. Probail că o lege a finanțării partidelor, clară și transparentă, care să permită urmăriea banilor, ar fi primul pas. Apoi, o lege a achizițiilor publice, care să nu mai permită bunul plac al celor care organizează licitații, este de asemenea necesară. Am văzut că există discuții în acest sens. De altfel și Cioloș a subliniat în discursul său necesitatea unei coerențe legislative, fără de care arbitrariul instituțional și al interpretării juridice este le el acasă. Rămâne de văzut ce se va realiza din aceste propuneri, având în vedere tendința aprigă a politicienilor de a-și apăra actualele privilegii.

3) Este un lucru sigur că în momentul de față România este campioană la anticorupție la nivel european! Rapoartele MCV apreciză acest lucru, iar Ambasada Americii ne laudă pentru progresele tot mai evidente! Din păcate nu putem spune același lucru și despre alte aspecte ale societății românești după aderarea la UE din 2007. În cei 8 ani scurși de atunci, paradoxal, populația României a sărăcit și mai mult! La ora actuală 40% dintre români trăiesc în risc de sărăcie, iar dintre copii, peste jumătate (52%). După cum spuneam, cifrele arată mai prost decât în 2007. Sistemul educațional se confruntă și el cu dificultăți tot mai mari, iar încercările numeroase de „reformă”, despre care se discută exasperant, iar și iar, nu au dat până acum nici un rezultat, ba dimpotrivă! Suntem pe ultimele locuri la testele PISA. Abandonul școlii e masiv. Numai în anul 2015, din 190.000 de elevi, 60.000, aproape o treime, au abandonat școala după 8 clase! Asta înseamnă că pe viitor acești oameni vor putea presta în mare parte doar munci necalificate, fiind în bună măsură condamnați la sărăcie. Știm că nici cu sănătatea nu stăm prea bine. În România se eliberează multe rețete medicale după ureche, fără relvanță pentru boala pacientului, se cheltuie foarte mult pentru rezultatele obținute, iar mortalitatea infantilă este în creștere. În concluzie, bilanțul social este unul trist, în total contrast cu cel pe care ni-l evocă fanii anticorupției. Românii sunt printre cei mai săraci, mai bolnavi și mai slab educați europeni.

Dincolo de aceste realități incomode, pe care nu le putem evita oricât ne-am strădui, la nivel politic mi se pare destul de riscantă identificarea discursului anticorupție cu discursul politic. Desigur, un astfel de discurs este cultivat și încurajat de la Bruxelles sau de la Washington, din simplul motiv că deținerea controlului asupra pârghiilor justiției asigură un control asupra politicului și o previzibilitate a sa, lucru atât de necesar într-o zonă tulbure a Europei, precum este cea a noastră. Acest discurs a fost preluat mimetic de partidele de „dreapta” și de elita noastră eurocrată și pro-occidentală și transformat în direcție de acțiune politică. Fără îndoială că lupta împotriva corupției este necesară și ea trebuie să continue, doar că pe termen lung ea nu produce dezvoltare socială și nici prosperitate! Dacă corupția produce sărăcie, anticorupția nu produce bogăție! Reciproca deci nu e valabilă! Pericolul identificării discursului anticorupție cu discursul politic constă tocmai în escamotarea celorlalte teme, cel puțin la fel de importante, dacă nu și mai importante pentru societate. Justiția este o parte a societății, dar nu poți dezvolta o societate și nici nu poti face politică doar din anti-coruptie. Spun aceste lucruri gândindu-mă că la ora actuală în societatea românească există premisele unui eșec pe termen lung: economie dezindutrializată, populație îmbătrânită, declin demografic, jumătate din tineri la limita sărăciei, sistem sanitar costisitor și ineficient etc. Fără o strategie de dezvoltare economică pe termen lung (10 – 20 de ani) asupra căreia clasa politică să cadă de acord, corelată cu educație și politici de integrare socială, în primul rând prin integrarea în muncă a celor defavorizați, putem continua cu lupta împotriva corupției cât vrem, căci prin satele și orășelele românești de provincie vântul va sufla, în continuare, tot a pagubă!