Articolul de față încearcă să prezinte schimbările survenite la nivel local în ceea ce priveşte competitivitatea alegerilor parlamentare începând cu anul 1996. Vom analiza modul în care localităţile de pe întreg cuprinsul ţării au ajuns să fie dominate categoric de unul dintre cele trei partide importante ale României: Partidul Social Democrat, Partidul Democrat Liberal şi Partidul Naţional Liberal. Existenţa a trei partide importante sugerează că sistemul de partide nu funcţionează ca unul bipolar şi deci dominaţia unuia asupra unei localităţi este cu atât mai relevantă cu cât nu este produsă de o bipolarizare a electoratului, a votului şi implicit a sistemului de partide (situaţie ce ar explica parţial existenţa unei asemenea dominaţii). Analiza nivelului local al sistemului de partide este relevantă şi dacă avem în vedere că din anul electoral 2004 şi, mult mai accentuat din anul 2008, procentul celor care votează este mai ridicat în mediul rural, acesta căpătând o pondere mai mare în totalul voturilor la nivel național. Deputaţii şi senatorii aleşi în ultimele două legislaturi au beneficiat de sprijinul masiv şi direct de campanie al oficialităţilor judeţene (preşedinte de Consiliu Judeţean) sau locale (primari), iar introducerea colegiului uninominal a teritorializat, localizat şi personalizat şi mai mult modul în care este agregată politica la nivel local. Un alt aspect care dă greutate unei analize la nivel de localitate este transferul unor competenţe de la nivel central la nivelul local: finanţarea şi angajarea celor care lucrează în şcolile locale, în poliţia locală, direcţiile judeţene ale ministerelor şi agenţiilor. Aceste competenţe noi cresc importanţa liderilor locali şi implicit ponderea lor electorală.
Pentru a urmări această evoluție vom face la nivel analitic deosebirea între competiție și competitivitate. Competiţia e dată de posibilitatea de concura în alegeri libere şi este tratată ca o condiţie necesară pentru existenţa unui regim democratic. Competitivitatea este înţeleasă ca fiind modul efectiv în care se defăşoară competiţia politică, nivelul sau gradul pe care competiţia îl atinge. Deci putem întâlni un regim democratic, în care competiţia să fie permisă dar în care nivelul acesteia (competitivitatea) să fie scăzut. În astfel de situaţii, deşi suntem formal în interiorul unui regim democratic, controlul efectiv asupra guvernanţilor, realizat prin intermediul alegerilor este foarte redus. Acest lucru poate transforma regimul democratic într-o oligarhie în care regula reacţiilor dinspre electorat să nu funcţioneze şi astfel regimul să fie decuplat de la dinamica electorală a societăţii.
Din această perspectivă, România este o democraţie formală deoarece este permisă competiţia; competitivitatea la nivel local scade însă o dată cu evoluția în timp. Analiza parcursului la capătul căruia partidele politice româneşti au ajuns să controleze localităţile ţării arată că în ciuda păstrării unui echilibru aparent la nivel naţional între ponderea electorală a celor mai importante partide, voturile pe care acestea le obţin, mai ales până în 2012, sunt extrem de diferite de la o localitate la alta. Fiecare localitate, dar mai ales comună sau oraş mic şi mediu este practic o feudă a unuia dintre partidele importante. Dacă în anul 1996 în 64.52% dintre localităţi primul partid clasat obţinuse sub 40% din voturi, în anul 2008 doar în 18.46% dintre localităţi se întâmplase acelaşi lucru. De asemenea, în anul 1996, în doar în 2% dintre localităţi primul partid obţinuse peste 60% din voturi, în timp ce în 2008 acest lucru s-a întâmplat în 24% din comune.În schimb procentul comunelor cu primul partid câştigător a mai mult de 50% dintre voturile valabil exprimate este circa 52%. Contextul politic din 2012 a redus procentele pe care candidații PDL (parte a ARD) le-au obținut chiar și în localitățile pe care le-au câștigat dar le-a crescut pe cele câștigate de candidații PSD și PNL (parte a USL) în propriile fiefuri. Din totalul localităților, 62% au fost câștigate cu peste 60% din voturile valide din respectiva localitate. Chiar dacă USL nu va fi competitor și la viitoarele alegeri, super-majoritățile obținute vor constitui baza electorală la nivelul fiecărei localități, continuând nivelul foarte scăzut al competitivității la nivel de localitate.
Așadar, dacă în 1996 un partid câștiga peste 60% din voturi la nivel local în doar 2% dintre localități, acest lucru se întâmpla în 24% din localități în 2008 și în 62% în 2012. Aceste mutaţii nu sunt importante doar pentru a înţelege cum gradul competitivităţii a scăzut dramatic la nivel local dar, lucru şi mai important, dau informaţii extrem de relevante despre cum sunt organizate şi ce funcţii îndeplinesc partidele româneşti. Mai mult, dau informaţii despre cum acţiunea colectivă este articulată, lucru fundamental pentru calitatea politicii dintr-o democraţie.
Dacă privim democraţia din România din această perspectivă, este neclar sau chestionabil în ce măsură ea este modernă şi reprezentativă în acest moment. Partidele politice româneşti nu sunt partide de masă şi deci ele nu se bazează pe legături electorale doctrinare şi programatice cu electoratul făcând astfel mai dificilă reprezentarea politică a cetăţenilor. De asemenea, partiţionarea excesivă la nivel local, pune sub semnul întrebării densitatea lor organizaţională din perspectiva nivelului naţional. Acceptarea României în Uniunea Europeană şi acordurile financiare internaţionale la care este parte (de exemplu cele cu FMI sau recentul Pact Fiscal European) au dus la scăderea capacităţii de decizie independentă a guvernelor care s-au succedat şi ca o consecinţă normală au fragilizat oferta politică, făcând existenţa unei diferenţieri stânga-dreapta pe baza politicilor puse în practică, să fie iluzorie. Lipsa unor diferenţe doctrinare nete la nivelul partidelor politice şi a unor clivaje la nivelul societăţii, cumulată cu procesul de monopolizare partizană a localităţilor şi cu scăderea dramatică a competitivităţii, sugerează că pluralismul politic românesc este mai degrabă unul de tip numeric, nu social sau politic, scăzând calitatea democratică a regimului redus la un formalism fără substanţă.
Acest articol reprezintă rezumatul studiului „Competitivitatea sistemului de partide la nivel local, 1996 – 2012:de la echilibru la monopol politic” publicat în Adrian Miroiu & Șerban Cerkez (coord), Competiția politică în România, Ed. Polirom, Iași, 2013
