Azi, 29 decembrie 2013, la împlinirea a 150 de ani de la emiterea decretului lui Cuza de secularizare a averilor mănăstirești, Asociația Secular Umanistă din România (ASUR) a organizat, sub lozinca „Vrem spitale, nu catedrale!”, un miting împotriva finanțării cultelor religioase de la bugetul de stat. Subiectul a reușit să încingă spiritele, cum o face de fiecare dată când atunci este adus în discuție. Pozițiile prezentate sunt, ca de obicei, radicale și fără putință de conciliere. ASUR aduce în discuție numărul mare de Biserici existente în România (18.400), comparativ cu numărul de școli (4000) sau de spitale (380). De cealaltă parte, Patriarhia ne oferă răspunsul cunoscut: bugetul pentru culte este infim, reprezentând doar 0,08% din PIB și fiind de 20 de ori mai mic decât bugetul pentru sănătate. De asemenea aflăm și că BOR are 44 de unități sanitare sau farmacii proprii.
Fiecare mânuie deci cifrele care-i convin. Există și apologeți pătimași, atât de-o parte, cât și de cealaltă. Susținătorii Bisericii îi văd pe adepții laicismului ca pe niște oameni hotărâți să lupte împotriva Bisericii și distrugători înverșunați ai credinței. Apărătorii laicismului îi văd pe reprezentanții Bisericii ca pe niște farisei care transformă naivitatea oamenilor într-un bussines profitabil. Patosul poziției fiecăruia, lipsa de înțelegere față de poziția adversă și chiar lipsa argumentelor transformă acest schimb polemic într-un prelung monolog în care fiecare îl înfierează pe celălalt (cu „mânie proletară” sau „tendențios propagandistic”!). De aceea aș vrea să fac câteva observații care, cred eu, ar putea înlesni dialogul:
1) În România modernă nu a existat niciodată un curent laic în sensul francez al cuvântului. Nici măcar comuniștii, cu ambiguitatea lor în materie de politică religioasă, nu au avut o astfel de politică. Deși oficial promovau ateismul, comuniștii au anihilat sau au marginalizat cultele religioase care reprezentau o influență Occidentală (greco-catolicii, neoprotestanții) și au sprijinit Biserica Ortodoxă în măsura în care aceasta se subordona directivelor oficiale. De aceea religia nu a fost nici măcar în comunism o problemă de conștiință privată, în sensul occidental al termenului, ci s-a supus aceluiași regim de samizdat căruia i s-a supus orice conștiință care încerca să fie independentă.
2) Este adevărat că susținerea Bisericii de către stat este o consecință a secularizării lui Cuza (care a fost de fapt un act de naționalizare), în urma căreia Biserica devine mai dependentă față de stat decât înainte. Însă pretenția returnării averilor secularizate în cazul retragerii sprijinului financiar al statului și a găsirii unei alte formule de finanțare este un exercițiu pur retoric al BOR. Restituirea averilor la 150 de ani de la naționalizarea lor este practic imposibilă, mărturie stând dificultățile ridicate de încercarea de retrocedare a averilor confiscate de comuniști.
3) Discuția spitale versus catedrale este un non-sens. Sintagma poate fi folosită cel mult ca lozincă și nu ca argument într-o discuție serioasă. Biserica, școala sau sistemul sanitar au fiecare rolul lor în societate, iar prezentarea unor simple statistici nu ține loc de argument. Numărul școlilor este în mod fatal legat de numărul de copii, iar principala problemă a sistemului sanitar sau a celui de învățământ nu e numărul de spitale sau școli, ci subfinanțarea lor cronică. Iar aici cauzele principale nu sunt legate de bugetul cultelor. Câteva precizări binevenite se găsesc aici.
4) Problema cea mai importantă nu mi se pare cea a finanțării cultelor religioase de către stat, ci mai degrabă cea a împletirii nebuloase dintre politică și religie. De altfel acesta este și semnul de alarmă pe care cei de la ASUR încearcă să îl tragă. Având în vedere evoluția relațiilor dintre biserică și stat în ultimii 150 de ani bazată pe o simbioză neprincipială, și determinată de circumstanțe de moment, cred că șansele renunțării statului la finanțarea cultelor tind spre zero. De altfel, și în alte state europene cultele sunt susținute de stat (Germania spre exemplu). De aceea nu cred că exemplul francez constituie un argument imbatabil (poate dimpotrivă). Problema nu este așadar aceea a finanțării cultelor de către stat, ci a felului în care se face această finanțare. Mai precis, cultele sunt finanțate în România în trei feluri: salariile preoților de la bugetul de stat, întreținerea lăcașelor de cult de la guvern și prin finanțări oferite de autoritățile locale. Câteva observații: finanțările oferite de autoritățile locale nu sunt reglementate în nici un fel. Sumele depind de primari și de consiliile locale. Apoi, guvernul are oricând posibilitatea de a apela la fonduri suplimentare, cum a făcut și guvernul Ponta la acest sfârșit de an. Și, în fine, există și posibilitatea ca parlamentarii să depună amendamente la buget prin care sumele alocate bisericilor pot varia în mod aleator de la un an la altul. Toate aceste lucruri fac ca în ani electorali sumele alocate cultelor să crească semnificativ, fără nevoia unei justificări a necesității finanțării. Așadar, problema principală nu constă în faptul că religia e finanțată de stat, cât în faptul că modalitatea de finanțare nu este reglementată. Dar acest lucru nu este spus nici de ASUR nici de BOR.
O discuție, pe care mulți o resimt ca necesară, ar trebui deci să clarifice raportul dinte religie și stat și să prevadă și modalități de reglementare a finanțării cultelor. Discuția ar putea conduce la un parteneriat care să clarifice separarea bisericii de stat, rolul religiei în societate și criteriile după care se poate face finanțarea cultelor religioase. Dar pentru asta ar trebui ca politicienii să aibă, dacă nu principii, măcar opinii. Deocamdată voturile țin loc și pentru unele și pentru altele…
De acord că există probleme în ceea ce privește relația oameni politici-clerici. Dar, prea puțin vina pentru asta cade asupra politicienilor care, efectiv, șantajează biserica cu nevoile ei reale.
Rațional și cumpătat articolul, apreciem și mulțumim pentru referință!
Trebuie sa recunoastem ca actualul sistem, de care politicienii profita si pe care oamenii bisericii il apara, inlesneste santajul…
dupa ce au interzis religia in scoli, comunistii i-au interzis BOR sa faca catehism in bisericile ei. a fost singurul cult care a avut aceasta interdictie.
Mai e si problema asa-zisilor preoti: http://blogsferatu.frogcp.com/2013/12/din-biserica-in-politica-si-retur-via-parchetul-general/
Foarte tare cazul! Ne arata ca aceste complicitati merg uneori mult dincolo de orice banuiala…
dihotomia dintre spitale si catedrale nu este una atat de falsa, in masura in care un numar semnificativ de credinciosi, iar mai nou chiar si BOR prin portavocile sale plantate in presa, considera ca cele din urma pot suplini cu succes terapia. sa nu uitam ca traim intr-o tara de ignoranti in ale medicinei si igienei – moasterapia este profitabila pentru BOR si tragica pentru cei care ajung, din neglijenta cauzata de ignoranta, abia prea tarziu la doctor. ca si doctorii sunt mult prea adesea dispusi sa trimita la schit mai degraba de la tomografie – ce mai e de spus…
Sloganul a fost lansat de miscarea secularista iar cei de la BOR l-au intors cat se poate de bine in favoarea lor: daca religia reprezinta o mangaiere sufleteasca (si nu discut aici gradul de inteligenta sau cultura a oamenilor credinciosi, care cu siguranta este foarte variabil) atunci, metaforic vorbind, si catedralele sunt spitale. Iar daca ajungem la argumentul financiar, Patriarhia pune cifrele pe masa pentru ca statisticile o avantajeaza aici. Arata foarte just ca banii de la biserici, chiar daca ar merge in spitale, tot n-ar rezolva mai nimic (si oricum ar fi absurd sa desfiintezi bisericile ca sa ai doar spitale!) De aceea spuneam ca daca intram in amanunte pornind de la acest slogan nu ajungem nicaieri.
Gradul de cultura medicala si de ignoranta sau superstitie al populatiei mi se pare o alta discutie. De educatia medicala este responsabil in primul rand statul si nu biserica. Iar ignoranta sau superstitia sunt fenomene universal raspandite. Superstitia este evident legata si de religie, dar la fel de bine se poate manifesta si sub masca stiintei. Deci daca s-ar interzice pelerinajele la moaste cu siguranta superstitiile ar gasi alte forme de manifestare…
Mai sunt si alte probleme. De exemplu Religia dogmatica din scolile de stat care e tot o forma de finatare a BOR ceea ce mi se pare un mare abus contra mintilor tinere ale copiilor. Apoi, desi BOR este proprieterul celor mai multe Monumente Istorice din Romania nu da un ban pentru restaurari de biserici vechi dar in schimb are bani pentru altele noi, deseori agresiv de urate arhitectonic. In plus pe ff multi oameni irita lacomia BOR si lipsa de reactie la ticalosiile interne, lipsa de reactie la abzurile de toate felurile ale clerului, spaga politica {numeroase proprietati primite de la politicieni din patrimoniul public, pamanturi, palate} pe care deseori nu este in stare sa o intretina, lasand numeroase cladiri in paragina. Si in final lipsa oricarui control financiar al Statului fata de banii si afacerile BOR. Ce aveti de spus la toate acestea?
Probabil buna parte din lucrurile pe care le enumerati sunt tot consecinta relatiilor dintre biserica si stat care, dupa cum spuneam, nu prea sunt reglementate… Referitor la modul in care isi gestioneaza biserica patrimoniul, responsabilitatea ii revine in primul rand. Poate ar trebui totusi niste statistici aici (de exemplu nr. de monumente de patrimoniu neingrijite, comparativ cu nr. de biserici noi). Simplele pareri subiective nu cred ca sunt suficiente. Iar in privinta neregulilor din biserica care raman nesanctionate, ma gandesc uneori ca si in biserica domneste poate aceeasi dezordine care domneste in intregul societatii. De altfel link-ul postat intr-un comentariu anterior ar indreptati o astfel de ipoteza…