Cu siguranță, de 25 de ani încoace auzim vorbindu-se în continuu despre „reformă”. Se face reforma statului, reforma administrației, reforma justiției, reforma sănătății, reforma educației etc. Termenul e atât de des folosit și efectele sale lasă atât de mult de dorit, încât, de acum încolo, cine intenționează să ia o măsură cu efecte pozitive, va trebui cu siguranță să evite folosirea acestui termen! Însă, în acest articol am ales să vorbesc în mod intenționat despre „reforma” în educație, adică despre una din acele (multe) măsuri care nu fac altceva decât să schimbe o schimbare care a fost decisă anterior. Căci, în mod real, cam asta a ajuns să însemne „reforma”: schimbarea schimbării ca scop în sine! Despre ce este vorba?
Cu câteva zile înainte de terminarea mandatului guvernului Cioloș, Ministerul Educației a schimbat criteriile științifice pentru avansarea în posturile universitare și de cercetare. Măsura a fost luată ușor cam pe furiș, în sensul că în primă instanță acele criterii au fost prezentate pentru discuție publică, dar apoi, probabil realizând după alegeri că șansele domnului Cioloș de a forma un nou guvern sunt foarte aproape de zero, a fost emis un ordin de ministru pe data de 20 decembrie 2016. Noile standarde pot fi citite aici. Deci, de acum încolo, criteriile ce trebuie îndeplinite pentru a putea primi titlul de conferențiar sau profesor universitar, precum și pentru a avansa în grad ca cercetător, au fost schimbate. Din câte am înțeles, în unele domenii au devenit mai dure, în altele mai laxe. Pentru a discuta în cunoștință de cauză, mă voi referi la domeniul meu. În ce privește filosofia, criteriile au devenit mai dure, în sensul că după noile standarde, pentru ca cineva să avanseze în funcție are nevoie de o activitate dublă, comparativ cu cele vechi. Un conferențiar de acum, trebuie să aibă punctajul cam cât al unui profesor universitar avansat acum o lună.
Odiseea criteriilor științifice în universități a început cu reforma inițiată de Funeriu. Din dorința de a ridica nivelul universităților din România, criteriile impuse de ministrul Funeriu au fost practic similare cu cele ale universităților performante din Europa. Numai că starea reală a universităților românești era atât de departe de acele criterii ideale, încât, în afara unor excepții notabile, aproape nimeni nu putea să le îndeplinească! Acest fapt era puțin probabil chiar și într-un viitor previzibil, căci, doar prin schimbarea criteriilor și fără o selecție de personal reală, fără o politică coerentă și investiții masive, universitățile din România nu se vor compara niciodată cu marile universități din vest. Popular spus, e ca și cum am dori să transformăm un Trabant într-un Mercedes prin faptul că schimbăm criteriile prin care definim Trabantul! Dar atât timp cât va avea caroserie din carton și motor în doi cilindri realitatea sa va fi tot aceeași, iar definiția una înșelătoare! Așa s-a întâmplat și cu criteriile impuse de domnul Funeriu. Universitățile românești au rămas la fel, oamenii tot aceeași, iar consecința a fost că aproape nimeni nu a mai putut avansa în post. Cumulat cu pensionarea forțată a profesorilor care împliniseră 65 de ani și cu blocarea posturilor, drept consecință a politicii de austeritate a guvernului Boc, în universități totul părea blocat. Așa că la mișcarea de „reformă” inițiată de ministrul Funeriu a venit, aproape natural, mișcarea de „contra-reformă” a PSD-ului! De îndată ce a ajuns la putere, guvernul Ponta a relaxat total criteriile în 2012. Consecința: dacă ne uităm la examenele de avansare pe post și la cele de abilitare (cele care dau dreptul de a coordona doctorate) observăm că ele au devenit foarte numeroase după 2012. E posibil ca în unele școli doctorale să existe deja destul de mulți profesori care au dreptul de a coordona doctorate. Așa că acum, față de schimbarea guvernului Ponta, a venit schimbarea impusă de guvernul Cioloș: criteriile au fost din nou modificate! Judecând, cel puțin după domeniul meu, motivul a fost stoparea avansărilor prea rapide.
Deși, impunerea unor criterii exigente este un lucru bun în sine, cred totuși că acest ping-pong al schimbării nu este unul benefic. Din mai multe motive, pe care voi încerca să le explic:
1) Cred că suntem cu toții de acord că problema numărul unu în universitățile românești este problema imposturii și a furtului intelectual (celebrul plagiat). Din acest punct de vedere, măsurile impuse de domnul ministru Mircea Dumitru, de retragere a titlului de doctor în cazul unor vedete politice, sunt fără îndoială binevenite. Doar că acesta este vârful icebergului. Vedetele politice sunt produsul unui mediu universitar în care disciplina și etica academică sunt, de multe ori, o necunoscută. De aceea cred că sancționarea furtului intelectual trebuie să devină prima regulă. Și când spun regulă, mă gândesc că trebuie să fie universală, nu incidentală sau aleatorie. Nu doar pentru vedete. Un prim pas în acest sens poate (putea) fi realizarea unei platforme on-line unde să fie publicate în mod obligatoriu toate tezele de doctorat susținute în România. În acest fel principiul transparenței devine prima regulă și, există, măcar potențial, presiunea oprobiului public în cazul plagiatului. Cred că această măsură este una strict necesară, mai ales în contextul în care, cel puțin la Biblioteca Națională a României, tezele de doctorat au fost trecute la FONDUL INTANGIBIL, fiind similare unor documente prețioase de epocă la care accesul este foarte dificil. Actualmente, ele nu mai pot fi atinse și pot fi consultate doar într-o copie electronică, pe care angajații Bibliotecii trebuie să o pună la dispoziția cititorului. Dacă mai ținem cont de lipsa de personal invocată chiar de conducerea Bibliotecii, ne facem rapid imaginea unui buncăr care adăpostește prețioasele documente de pericolul potențialilor cititori! Așadar, principiul transparenței și pedepsirea oricărui universitar vinovat de furt intelectual cred că trebuie să fie primele măsuri. Căci degeaba stabilim criterii performante pe hârtie dacă cei care trebuie să le îndeplinească le îndeplinesc prin furt!
2) Schimbarea frecventă a criteriilor de evaluare introduce dublul sau triplul standard. Astfel, putem avea profesori universitari sau coordonatori de doctorat avansați anul trecut care să aibă de fapt CV-ul unui lector care se pregătește să devină conferențiar! Iar diferența dintre salariul unui lector și cel al unui profesor este notabilă în universitățile românești. Situația este în sine absurdă, căci în mod normal ar trebui ca toți cei care au același titlu și primesc aceleași salarii să îndeplinească aceleași criterii! Ba mai mult, astfel de măsuri stimulează situații cu totul aberante, care de altfel s-au mai întâlnit în trecut, în care unii candidați la diverse concursuri universitare au activitate științifică mai performantă decât cei care îi evaluează! Din acest absurd nici măcar umorul nu ne mai poate scoate!
De altfel, oarecum paradoxal, această măsură a ministrului educației cred că s-a bucurat de o largă susținere din partea mediului academic. Căci ea e susținută fără îndoială de cei performanți, care îndeplinesc oricum criteriile. Dar, pe de altă parte, a putut fi susținută și de cei care s-au bucurat de avansări beneficiind de criteriile mai laxe ale guvernului Ponta. Căci aceștia au sărit o treaptă care, pentru colegii lor (potențial concurenți), este una mult mai înaltă! Așadar au profitat de ușa deschisă, după care au avut grijă să o închidă în urma lor! Singurii dezavantajați sunt cei mai tineri, a căror voce oricum nu prea contează…
3) Schimbarea schimbării nu produce în fapt nici o reformă reală, nu face decât să introducă realități aleatorii în sistem. Spun asta, gândindu-mă că, dacă această modificare s-a putut bucura acum de o susținere mai largă din partea mediului universitar, fără îndoială că în momentul în care aceste criterii vor deveni inconfortabile se vor face presiuni pentru schimbarea lor. Așa că „reforma” continuă, iar acum este rândul PSD-ului să-și impună propria „reformă”! Să auzim de bine!
P.S. Pentru a nu se crede că acest articol a fost scris din motive personale îi anunț pe cititori că, în ce mă privește, nu sunt afectat de actuala modificare a criteriilor.
