[popupwfancybox group="GROUP1"]

Gânditori sau sofiști, retori sau limbuți? Despre elita intelectuală autohtonă

Cartea recentă a lui Alexandru Racu, Apostolatul antisocial. Teologie și neoliberalism în România postcomunistă, își propune în mod explicit o critică radicală a elitei intelectuale autohtone post-comuniste. De la începutul cărții autorul precizează că demersul său se înscrie în siajul mai larg al criticii hegemoniei neoliberale locale post-decembriste, unul dintre punctele de reper în acest…

Citeste mai mult

„Artists Talk” sau de câți năpăstuiți ai nevoie ca să devii artist celebru?

În urmă cu ceva timp semnalam un lucru cât se poate de curios în legătură cu modul în care noi, intelectualii, ne raportăm la problemele grupurilor defavorizate. Constatam cu acel prilej că noi, cadrele didactice universitare, depunem aplicații pentru proiecte de cercetare vizând victimele discriminării, fie că e vorba de rromi, femei, săraci și, mai…

Citeste mai mult

Gabriel Liiceanu – ultimul bastion al stalinismului

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este unul dintre cei mai corupți politicieni români. Întregul său parcurs biografic, de la origini până în prezent, îi scoate în evidență dimensiunile cazierului judiciar real, pe care nicio instituție a statului român nu l-a completat la momentul potrivit: comerțul ilegal în perioada comunistă, luarea și darea de mită…

Citeste mai mult

Disoluția binelui comun

În discuțiile despre învățământul românesc public se poartă discursul recriminatoriu, simplificările capricioase, părerile emise pe un ton superior sau – cel mai simplu mod de a vântura păreri – anecdoctica ieftină. Concluzia acestor dezbateri are ceva din incongruența unei personalități ciclotimice: aripa PSD a presei românești vede câțiva profesori eroi, dintr-o mulțime în care se…

Citeste mai mult

Bacalaureatul, învățământul superior și piața muncii

Săptămâna trecută au fost făcute publice rezultatele definitive ale examenului de BAC, iar acum tinerii absolvenți se află în febra înscrierilor la Universități. Conform cifrelor oficiale, aproximativ 68% dintre cei care au susținut examenul de Bacalaureat au reușit să îl și treacă, cifră care ne situează în tendința de „stabilizare” a acestui rezultat, după „crash-ul”…

Citeste mai mult